Ana Baniciu și soțul ei, Edy Kovacs au devenit părinți în vara acestui an. Acum, cei doi au parte de o nouă schimbare și asta pentru că în curând se pot muta în locuința moștenită de artistă de la bunici, veche de un secol. Vedeta a publicat pe contul de socializare noi imagini cu locuința impresionantă!
Imagini cu casa Anei Baniciu
Solista Ana Baniciu a moștenit de la bunicii ei o casă veche de un secol. Imobilul se află într-o zonă protejată și a reprezentat un proiect destul de costisitor. Ea și soțul ei nu au putut să pună termopane locuinței, iar exteriorul a trebuit să fie restaurat conform designului original. „Pentru că m-ați tot întrebat de casa nouă… azi au venit covoarele”, a scris Ana Baniciu la Instagram Story.
Camerele din casă au fost decorate în culori neutre calde, în afara canapelei portocalii, care oferă o pată de culoare locuinței. Colțul de luat masa a fost decorat cu o masă rotundă, achiziționată de la un brand românesc.
Locuința este veche de un secol
„Atât de mândră sunt de masa asta, făcută pentru noi de orădenii talentați ai soțului (și el orădean), plus scaunele care se combină perfect cu ea. Sunt lucrate atât de fin, din lemn masiv… a transpirat ceva soțu când le-a urcat pe scări, ce-i drept, însă a meritat cu desăvârșire”, a scris Ana Baniciu pe Instagram.
„Cu gândul la căsuță noastră în care nici n-am apucat să ne acomodăm că ne-am și mutat la mare. Nu v-am mai arătat nici cât de frumos ne-a ieșit proiectul, pentru că a venit bebelușul, dar ne întoarcem noi… și o să canapelim, la asta visăm”, a mai scris Ana Baniciu în mediul online.
Ana Baniciu și Edy Kovacs au fost ajutați de o arhitectă celebră în procesul de restaurare a casei vechi.
„E o bijuterie de casă, e ceva foarte special. Îi creștem și valoarea și stăm în centrul orașului. Ne-am săturat de zona asta de nord. Mi-a plăcut foarte mult, dar acum nu o mai pot suporta. Am zis că vreau să plec de aici!”, a mai spus Ana Baniciu, în urmă cu ceva timp.
Sursa foto: Instagram Ana Baniciu