Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel din 2020, locuiește într-o casă pe care a cumpărat-o în urmă cu peste 20 de ani. În cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, politiciana și-a prezentat căminul de vis. Iată câteva imagini cu vila în care locuiește Elena Lasconi în Câmpulung Muscel!
Imagini cu vila în care locuiește Elena Lasconi în Câmpulung Muscel
Elena Lasconi, în vârstă de 52 de ani, candidează pentru funcția de președinte al României din partea USR – partidul Uniunii Salvați România. Ea locuiește la Câmpulung Muscel de patru ani și ocupă în prezent funcția de primar.
Recent, ea a acordat un interviu pentru pentru Mihai Gâdea. Interviul a avut loc chiar acasă la Elena Lasconi. Cu această ocazie, ea și-a prezentat vila în care locuiește la Câmpulung Muscel. Politiciana a explicat că și-a investit toate economiile toată agoniseala în această proprietate, pentru a o transforma în locul de refugiu pe care și l-a dorit dintotdeauna.
”Casa stătea să cadă. Nu mi-au spus că există o casă dărăpănată. Eu voiam atât: să fie un teren care să aibă în capăt un pârău şi de acolo să pornească pădurea. Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici.”, a declarat Elena Lasconi, potrivit antena3.ro.
Casa are etaj și se află în zona de munte
Casa este situată într-o zonă liniștită de munte. Are un etaj, iar pe acoperiș sunt instalate panouri fotovoltaice. La intrarea în curte, pe partea dreaptă, sub vița de vie, Elena Lasconi are și o masă cu două scaune. În plus, în spatele casei este o livadă cu pomi fructiferi, cu prune, gutui, dar și o zonă de relaxare cu grătar, acolo unde își invită vecinii și prietenii.
„Tot timpul m-am vizualizat că o să fiu o bunică cu trei nepoţi, că o să am un sorț şi o să fac cozonaci. Mă vizualizam undeva la munte într-o casă de lemn. Asta îmi doream. Toată copilăria mea am deschis geamul şi vedeam Retezatul. Sunt fată de munte şi am încercat să caut teren ca să îmi fac o căbănuţă.
Pe Valea Prahovei nu te puteai apropia atunci. Şi am auzit în redacție că unii colegi şi-au luat o casă la Câmpulung. Asta se întâmpla în urmă cu 21 de ani. Şi am cerut numărul agentului imobiliar, căruia anul acesta i-am cununat băiatul.”, a mai spus aceasta.
Sursa foto: captură video Antena 3