Se spune despre otet ca este singurul produs alimentar care nu expira niciodata si ca este primul si cel mai vechi ingredient folosit in producerea conservelor. Dincolo de rolul sau arhicunoscut in bucatarie, otetul poate ajuta in multe alte feluri intr-o gospodarie, intrebuintari alternative pe care le vom vedea in cele ce urmeaza:
Primul rol este indepartarea petelor de pe covor. Daca vorbim de pete mici, atunci amestectati doua linguri de sare de bucatarie cu jumatate de cana de otet. Daca petele sunt mai mari si mai intunecate, atunci adaugati celor doua ingrediente amintite mai devreme doua linguri de borax, substanta utilizata in producerea sapunurilor si a detergentilor. In cel mai nefericit scenariu, cand vorbim de pete aparanet imposibil de scos, faceti o pasta amestecand o lingura de otet si una de amidon de porumb. In fiecare din cele trei cazuri, frecati pata cu o carpa uscata inmuiata in solutia sau pasta folosita, lasati sa isi faca efectul si apoi aspirati. In ultimul caz, lasati pana la doua zile ca pasta sa lucreze.
Daca vreti sa curatati geamurile, amestecati doua linguri de otet in 3-4 litri de apa, turnati apoi intr-un pulverizator, aplicati pe geam si stergeti-le cu hartie. Aceiasi pasi, doar ca folosim o solutie cu parti egale apa si otet, pentru a curata jaluzelele din plastic. Aici puteti folosi o soseta curata alba pe care sa o introduceti pe mana pentru a curata mai usor lamelele.
Cu totii stim ce probleme poate cauza calcarul depus unei masini de spalat. Daca nu vreti sa mai dati bani pe solutii speciale pentru decalcifiere din magazine, atunci turnati doua cani de otet in masina si folositi-o un ciclu de spalat fara niciun fel de rufe in interior. Pentru ca vorbim de rufe, turnati un capacel de otet in compartimentul rezervat balsamului si veti vedea ca hainele vor avea culorile mult mai stralucitoare dupa spalare.
Am ajuns la ultima dintre multele intrebuintari alternative ale otetului. Ni se intampla adesea ca tevile sa ni se infunde si apelam tot la solutii din comert fara sa stim ca ajutor putem usor gasi in jurul nostru. Folosind o palnie, turnati o jumatate de cana de bicarbonat de sodiu si apoi o cana de otet pe teava cu pricina. Dupa ce reactia chimica se incheie si spuma dispare, dati drumul la apa fierbinte sa curete teava. Dupa cinci minute, clatiti cu apa rece.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: