Medicii, asistentele, psihologii, dar si insotitorii de zbor si jurnalistii sunt zilnic in prima linie a luptei cu coronavirusul. Unii dintre acestia au vorbit, pentru Euronews, despre ce inseamna sa iti faci meseria in vremea pandemiei, cu gandul la cei suferinzi si la cei dragi de acasa.
Frantuzoaica Nina Denoyel are doar 25 de ani si este asistenta. Are grija de bolnavii de COVID-19 din Lyon si din imprejurimi. „Continui sa lucrez pentru ca pentru mine e important sa simt ca sunt de ajutor. Astazi ma simt mai folositoare ca oricand. E ceea ce stiu sa fac eu cel mai bine, in ciuda riscurilor. Dar este mult stres peste tot, tot timpul si sub toate formele”, spune tanara.
„Cel mai greu imi este cand ma gandesc ca as putea duce pericolul cu mine acasa, unde partenerul meu se afla in carantina. Nu stiu cat o sa mai muncesc. Dar cat timp nu sunt bolnava sau prea epuizata, voi continua sa lucrez”, adauga ea.
Viata si moartea, la Urgente
Dr. Armanda Klukowski lucreaza la Urgente, intr-un spital din Washington DC. De la debutul pandemiei de coronavirus, a trait si a vazut multe. „La inceput a fost negarea. Ma gandeam ca, de fapt, COVID-19 nu poate fi mai grav decat o raceala. Apoi a fost furia ca nu avem echipamente de protectie, precum si teama legata de cum ii voi proteja pe cei de acasa. Toate aceste sentimente au fost urmate de tristete, pe masura ca am inceput sa vad cat de grava este boala. In final, s-a instalat acceptarea”, a povestit Armanda Klukowski.
La fel de ingrijorat este si jurnalistul ucrainean Evgheni Savatiev. Impreuna cu sotia sa, el le aduce mancare persoanelor fara adapost din capitala tarii, Kiev. „Sunt vremuri foarte grele pentru cei fara adapost. Nu e nimeni care sa mai faca apel la donatii. Foamea ii sperie la fel de mult pe oameni ca si singuratatea”, explica Savatiev. Cu masca de protectie pe fata, acesta merge si ii ajuta cum poate pe cei care nu au acoperis deasupra capului.
Tot din Kiev este si Liubov Berdink, care lucreaza intr-un supermarket. „Este inspaimantator sa vezi oameni purtand masti, uneori chiar copii. Nici nu stii daca persoana din spatele mastii este bolnava sau nu”, spune Liubov Berdink.
Marturia unui medic roman
Cora Mitroi-Maxim este medic infectionist la Spitalul Clinic de Boli Infectioase din Constanta. La inceputul pandemiei de coronavirus facea garzi care depaseau si 30 de ore. Este medicul curant al primului caz grav vindecat in acest spital si este hotarata sa nu faca niciun pas inapoi in lupta cu COVID-19.
„Pe mine, fiecare caz ma consuma in aceeasi masura”, marturisea medicul infectionist, din Constanta, intr-un interviu pentru presa locala. Ziua a saptea a bolii este extrem de importanta, pentru ca atunci se recolteaza al doilea test. Cine trece cu bine de acest prag se va recupera bine, explica dr. Cora Mitroi-Maxim.
Cititi si: Marturia unui medic roman din prima linia a luptei cu COVID-19