Pentru cei indragostiti de stilul traditional, am pregatit in randurile de mai jos trei modele de case rustice. Astfel, am selectat trei locuinte spatioase, cu trei sau patru dormitoare, pe care va invitam sa le descoperiti in cele ce urmeaza.
Modele de case rustice
Primul model este o casa care are o suprafata construita de 251 metri patrati, dintre care suprafata utila este de 203 metri patrati. Casa dispune, la parter, de un living + dining, la care se adauga un birou, o bucatarie, un dressing si o toaleta. La mansarda se regasesc patru dormitoare si doua bai, casa fiind ideala pentru o familie formata din 5 sau chiar 6 membri.
Modele de case rustice
Al doilea exemplu este reprezentat de o casa foarte comoda care are o suprafata utila de 119 mp si subsol cu garaj si spatiu tehnic si de depozitare generos. Pretul constructiei la cheie este de 54.000 de euro. In ceea ce priveste spatiile de locuit, casa cuprinde trei dormitoare la mansarda, dar si o camera mai mica in plus la parter, alaturi de bucatarie, camera de zi si baie. La mansarda se afla o baie mai mare, doua dintre dormitoare au iesire pe balcon, iar celalalt este luminat prin acoperis.
Modele de case rustice
A treia casa este pe un singur nivel si are o arhitectura simpla si frumoasa. Lemnul folosit la partea de tamplarie este in ton cu culoarea acoperisului si in contrast cu zidaria. In spate este o mica terasa acoperita cu pergola din acelasi lemn. Planul este impartit pe din doua intre partea de noapte si cea de zi. In prima se regasesc trei dormitoare, unul matrimonial si doua mai mici, alaturi de o baie, in jurul unui mic hol. In cealalta parte se afla bucataria deschisa catre camera de zi, cu semineul intre ele, spatiu tehnic si o baie de serviciu. Casa are o suprafata utila de 105 metri patrati si un pret al constructiei la cheie, fara terase, sub 53.000 de euro.
Sursa: casebinefacute.ro, eproiectedecase.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: