Mulți sunt aceia care încearcă să adauge casei măcar o notă tradițională, pentru a le aminti cumva de casa copilăriei lor.
Însă, acest proiect este o realizare modernă în plin acord cu tradiția. Altfel spus, o adevărată casă a secolului XXI, dar ”purtătoare” a trecutului românesc prin stilurile alese.
Casa de dimensiuni medii a fost ridicată de arhitecta Liliana Chiaburu în satul Dudu din comuna Chiajna, la câțiva kilometri de București.
Locuința este ridicată pe două niveluri (parter + etaj). Intrarea la parter se face printr-un portal zidit cu piatră, iar o scară exterioară înaltă, cu 17 trepte, duce spre etaj. Aici, la exterior, descoperim un cerdac frumos și o terasă mai mult decât încăpătoare.
Forma grinzilor, detaliile de la ferestre, ușile, dușumelele – toate aduc aminte de casele vechi, dar într-o realizare nouă, fără cusur.
Iar într-un spațiu de zi a fost găsit și locul ideal pentru o casă din cărămidă șamotă subțire.
Aspectul casei este întregit de o interesantă învelitoare (acoperiș) din cupru, care dă locuinței o și mai mare individualitate, personalitate.
Citiți și:
Vila Pescăruș – o bijuterie în stil tradițional. 108 metri pătrați de frumusețe pură
Dacă vă plac articolele noastre, vă așteptăm cu o mulțime de idei frumoase pentru casă și grădină pe contul nostru de Pinterest.