Preturile apartamentelor au revenit pe plus in patru dintre cele sase mari orase supuse analizei expertilor de la imobiliare.ro. Preturile solicitate pentru apartamentele noi si vechi s-au majorat, la nivel national, cu 0,5% in august fata de iulie.
Astfel, s-a ajuns la un pret mediu de 1.316 euro pe metru patrat util (fata de 1.309 de euro pe metru patrat la finele lunii anterioare). Analiza a urmarit evolutia preturilor in Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi si Timisoara.
In august, Capitala a consemnat, la fel ca luna trecuta, un recul de 1,4% al pretului mediu solicitat de proprietari, de data aceasta pana la un nivel de 1.357 de euro pe metru patrat util (de la 1.376 de euro pe metru patrat la sfarsitul lui iulie).
O scadere mai semnficativa a avut loc, in perioada mentionata, pe segmentul apartamentelor vechi, acestea depreciindu-se cu 2,2%, de la 1.345 la 1.315 euro pe metru patrat. Locuintele nou-construite, pe de alta parte, au inregistrat o scadere de 0,7% (de la 1.400 la 1.390 de euro pe metru patrat).
Cluj-Napoca si Brasov, pe crestere
In Cluj-Napoca, pretentiile vanzatorilor de apartamente s-au majorat usor luna trecuta, de la 1.804 euro pe metru patrat util (la finele lui iulie) pana la 1.811 euro pe metru patrat. Apartamentele din blocurile vechi au inregistrat un avans de 0,7%, de la 1.782 la 1.794 de euro pe metru patrat. Pe piata rezidentiala noua, pe de alta parte, a avut loc un avans de 0,4%, de la 1.821 la 1.828 de euro pe metru patrat.
In ceea ce priveste Brasovul, putem vorbi si aici de o crestere usoara, de la un nivel de 1.195 de euro pe metru patrat util, la 1.197 de euro pe metru patrat. O evolutie pozitiva a preturilor apartamentelor s-a inregistrat si in Iasi. Acestea s-au apreciat, cu 1,7%, ajungand astfel sa coste, in medie, 1.080 de euro pe metru patrat util (fata de 1.062 de euro pe metru patrat la finele lui iulie).
Preturi mai mari la malul marii
In Constanta, avansul mediu a fost de 0,5% fata de iulie, de la 1.228 la 1.234 de euro pe metru patrat util. Ca si in lunile anterioare, valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi a consemnat un recul usor, anume 0,2%, de la 1.228 la 1.226 de euro pe metru patrat. Pretul solicitat pentru locuintele nou-construite a consemnat, insa, un avans de 2,1% (de la 1.227 la 1.253 de euro pe metru patrat).
Pe de alta parte, in Timisoara, asteptarile vanzatorilor de apartamente s-au redus cu 0,3% in a doua luna de vara, anume de la 1.297 la 1.293 de euro pe metru patrat util. Pe segmentul locuintelor vechi a avut loc o scadere de 0,8% in perioada analizata, acestea ajungand sa coste 1.291 de euro pe metru patrat (fata de 1.301 euro pe metru patrat in luna anterioara). Pe de alta parte, insa, apartamentele noi s-au scumpit cu 1,7%, de la 1.280 la 1.302 euro pe metru patrat util.
Cititi si: Casa de 300.000 de euro a lui Dorian Popa
Cititi si: Casa evolutiva. Cum se construieste si de ce costa asa putin