
De luna viitoare se pot deja planta noi pomi fructiferi in livada. Din acest motiv, veti si gasi la targuri de toamna, in piete sau chiar in hipermarketuri puieti de diferite soiuri care va vor tenta. Iata ce trebuie sa stiti despre plantarea pomilor toamna ca sa fiti pregatit pentru aceasta lucrare frumoasa de completare a livezii.
Perioada plantarii
Perioada optima de plantare a pomilor fructiferi este toamna, incepand cu 15 octombrie si se poate prelungi pana in 20 noiembrie. Exista avantajul ca prinderea este sigura, deoarece exista in sol umiditate suficienta. In perioada de iarna ranile de pe radacini au timp suficent sa se cicatrizeze, emitand noi perisori absorbanti, care permit reluarea vegetatiei primavara timpuriu.
Cum trebuie sa arate un pom cand il achizitionam?
- Sa aiba 1-2 ani si o inaltime de peste 1 m
- Radacinile principale sa aiba cel putin 30 cm, sa fie sanatoase, fara rani
- Tulpina si radacina nu trebuie sa fie deshidratate
- In cazul pomilor de 2-3 ani, coroana este deja formata
Plantarea pomilor toamna. Ce pomi alegem?
Alegerea puietilor potriviti pentru livada noastra se va face in functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si alte accidente climatice.
Marul, parul, gutui, prunul, ciresul, visinul, se pot cultiva in zona dealurilor subcarpatice, iar in zonele calde de campie, se vor planta mai ales cais, piersic, fara a exclude celelalte specii. Desi in cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomanda folosirea a cel putin 2-3 soiuri, pentru o mai buna polenizare.
Plantarea pomilor toamna. Pregatire
E bine sa sapati gropile cu cel putin 2 saptamani inainte de plantare pentru a activa microflora din sol si aerarea pamantului. Gropile pentru pomii fructiferi trebuie sa aiba 60/60/60 cm.
Atunci cand sapati gropile e foarte important cum musuroiti pamantul rezultat din sapatura. Primii 30 cm se aseaza in musuroi pe partea dreapta a gropii si urmatorii 30 cm de pamant scos se musuroieste pe partea stanga. De aceasta asezare a straturilor de pamant se va tine cont la umplerea gropilor la plantare. Ideea e ca pamantul cel mai fertil sa se gaseasca in zona radacinilor pomului.
Dintre randuri si dintre pomi pe rand se face pentru fiecare specie in parte. Distanta intre randuri trebuie sa nu fie mai mica de 3,5-4,5 m, pentru a asigura spatiul de lumina necesar. Sunt foarte pretentiosi la acest factor caisii, piersicii, migdalii, ciresii, ca si unele soiuri de mar si par. Pe solurile cu fertilitate naturala ridicata, distantele de plantare trebuie marite, deoarece pomii cresc mai voluminosi.
Trebuie sa aveti in vedere si sa aveti pregatit ingrasamant pentru plantare. Stratul de pamant provenit de la suprafata se amesteca cu 10-15 kg (1-2 galeti) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica.
Surse: cartiagricole.ro, gradina-online.ro, pepinieracsaba.ro
Sursa foto: agrointel.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: