Avem la dispozitie numeroase mijloace de a infrumuseta o terasa. Prima optiune este folosirea jardinierelor sau a ghivecelor incropite din diferite recipiente care dau vitalitate suprafetei de ciment. Atunci cand construim insa o pergola, spatiul de relaxare capata un rol multifunctional. La adapostul constructiei din lemn putem socializa intens in serile racoroase de vara sau chiar putem gati daca amplasam o bucatarie discreta. Nimic nu se compara insa cu o pergola acoperita natural de plante cataratoare. Le-am vazut si noi si frumusetea lor depaseste orice imaginatie. Mai jos va prezentam ateva plante agatatoare pentru pergole si pentru arcadele ridicate in gradina pentru a va inspira in desavarsirea spatiului preferat de relaxare.
Prima optiune este clematisul sau clematitele, un gen cu aproximativ 300 de plante. O planta usor de ingrijit, care suporta soarele si care infloreste de primavara timpuriu. Specialistii recomanda cultivarea mai multor specii de clematite pentru un spectacol coloristic pe terasa voastra.
De asemenea, clematitele merg foarte bine in combinatie cu trandafirii cataratori. Acestia din urma sunt ideali pentru gradini cu suprafete mici, marginite de ziduri inalte care pot fi acoperite cu astfel de flori superbe. Trandafirii cataratori s-au diversificat in timp in mai multe specii, fiecare delectand prin culori diferite.
Floarea pasiunii este o planta exotica, cu flori alb-violet, care cresc foarte repede, fiind ideale pentru acoperirea pergolelor. Cateva specii de floarea pasiunii rezista pana toamna tarziu si, din acest motiv, este recomandat sa le combinati cu clematitele pentru un spectacol floral indelungat.
Din capitolul plante agatatoare pentru pergole nu putea lipsi wisteria sau glicina. Este o planta cataratoare viguroasa care se infasoara pe garduri, arcuri si pegole, atingand si lungimi de zece metri. Ea produce cascade de flori de culoare albastra, alba sau roz si are nevoie de soare. Dupa doi ani trebuie tunsa pentru a o tine sub control.
Mana Maicii Domnului este o alta planta cataratoare cu miresme greu de egalat, mai ales la apus. Relaxarea sub o cupola de astfel de flori este o experienta unica.
Zorelele sau gloria diminetii sunt flori populare care cresc in diferite culori si nuante: lila, mov, indigo, grena, roz, albe si albastru. Planta este una cataratoare care produce flori in abundenta.
Ultima pe lista noastra, pentru moment, este hortensia cataratoare. Este o planta cu flori abundente in primele luni de vara care creste cel mai bine in conditii de umbra. Este recomandat sa o plantati toamna.
Surse: Gardeningknowhow.com, Hgtv.com, Pergolaplans4free.co.uk
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: