Nu multi dintre noi asociem baia cu plantele. Dar totusi, in ciuda mediului aparent vitreg din aceasta incapere adesea lipsita de lumina, cu temperaturi fluctuante si umiditate mare, sunt specii de plante care se descurca de minune in baie. Vorbim, in primul rand, despre acele plante care prefera mediul umed si lumina putina. Il al doilea rand, sunt plante care au rol de purificare a aerului, ideal pentru a fi deci amplasate in acest spatiu. Vedem mai jos cateva plante potrivite pentru baie:
Prima pe lista este aloe vera, o planta usor de ingrijit care are nevoie de multa lumina naturala. Este indicat sa o asezati la fereastra din baie, daca exista una, pe pervaz. Pe de alta parte, aloe vera are nevoie de putina apa pentru a se dezvolta astfel ca umiditatea din atmosfera ii este de ajuns. Ea este si una dintre acele plante care purifica aerul prin eliminarea formaldehidei, o substanta cancerigena, si a benzenului.
Bambusul este o prezenta eleganta in baia voastra, mai ales daca este una spatioasa. Este o planta care rezista temperaturilor ridicate, in timp ce umezeala din baie o ajuta sa se dezvolte. Daca este plantat intr-un ghiveci, bambusul creste in directia de unde vine lumina.
Orhideele sunt si ele pe lista noastra. Pentru ca sunt plante exotice, se impaca bine cu umiditatea si chiar cu luminozitatea scazuta. Este ideal sa le plantati in ghivece mici care sa decoreze apoi chiuvetele, marginile cazilor, in special in baile utilate modern.
Cea mai intalnita planta din apartamentele noastre este, probabil, planta paianjen, ideala pentru colturi, masute, datorita frunzelor sale inguste si lungi care atarna spectaculos. Este o planta care are nevoie de putina apa si lumina, fiind o optiune ideala pentru o planta decorativa. Mai mult, are si o capacitate ridicata de purificare a aerului din camera.
Pentru bai scaldate in lumina naturala, azalea este una din plantele potrivite. Aceasta este o planta perena, de apartament, cu flori deosebit de frumoase, viu colorate. Ideala pentru decorarea unei bai, gratie aspectului sau de arbust cu coroana bogata, mai ales la maturitate.
O planta decorativa care se integreaza foarte usor in baie este planta sarpe. Este o planta careia ii place luminozitatea scazuta, este usor de ingrijit si, mai ales, ajuta la filtrarea aerului de formaldehida care se gaseste si in hartia igienica, servetele si diferite produse cosmetice.
Surse: Homedit.com, Apartmenttherapy.com, Bobvila.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: