Putem spune că sezonul recoltelor se apropie de final și că sezonul rece își face și mai mult simțită prezența. Cu fructele depozitate în cămară sau în pivniță, este timpul pentru pregătirea pomilor fructiferi pentru iarnă. Îți vom oferi câteva sfaturi pentru a-ți putea proteja pomii din grădină împotriva înghețului și a altor boli cauzate de îngheț.
Sunt câțiva pași de urmat pentru a pregăti pomii înainte ca temperaturile să scadă și mai mult.
Pregătirea pomilor fructiferi pentru iarnă
Încă din timpul verii pomii pot fi supuși unor tratamente pentru prevenirea apariției unor dăunători. Așadar, trunchiurile pomilor trebuie vopsite cu var.
Varul va ține răzătoarele și insectele la distanță. De asemenea, va feri trunchiul pomului de soarele iernii care e reflectat de zăpadă. Așadar nu există riscul ca scoarța pomului să crape și să atragă dăunători.
Un alt mod de a proteja trunchiul pomilor este să folosim pânză de sac. Pânza va fi pusă de jur în prejurul trunchiului, iar aceasta îl va proteja și de frig, cât și de rozătoare.
Curățarea pământului după recoltă
De îndată ce am strâns recolta e indicat să adunăm orice urmă de fruct căzut pe pământ sau frunze. Acestea pot oferi oportunitate diferitelor bacterii sau insecte să își facă culcuș și să ne atace pomii în următorul sezon.
În ceea ce privește mărul sau părul, este imperios să înlăturăm frunzele de pe pământ. O ciupercă ce atacă merele, cunoscută ca scabia merelor, va supraviețui temperaturilor scăzute ale iernii, trăind în rămășițele vegetale ale frunzelor căzute pe sol.
Pentru ceilalți pomi fructiferi, frunzele sănătoase pot fi adunate și folosite pentru compost, care ulterior pot fi puse la baza pomilor.
Pregătirea pomilor fructiferi pentru iarnă – protejarea rădăcinilor
Cel mai important pas în ceea ce privește pregătirea pentru iarnă este să protejăm rădăcinile pomului. Cu ajutorul rădăcinilor pomii își iau nutrienții necesari din sol, nutrienți care ajută la dezvoltarea acestuia. Dacă rădăcinile îngheață, acestea vor muri și nu vor mai putea asimila nutrienții din sol, ceea ce înseamnă că întregul pom este compromis.
Pentru a evita înghețul rădăcinilor vom folosi materie organică precum paie, rumeguș, frunze sau alte resturi vegetale. Le vom pune la baza pomului, însă fără să atingem trunchiul acestuia. Vom lăsa o bucată neacoperită de pământ în jurul trunchiului de aproximativ 10 cm. Pământul are nevoie să respire ca rădăcinile să nu putrezească.
Stropirea pomilor fructiferi
După ce am terminat de recoltat toate fructele, este ideal să stropim pomii din livada casei cu produse pe bază de cupru. Aceste soluții sunt ideale în combatere și prevenirea bolilor precum putregaiul negru, monilioza.
Ce trebuie evitat
Pe lângă ce am menționat mai sus legat de pregătirea pomilor fructiferi pentru iarnă, există și câteva acțiuni care trebuie evitate în momentul în care pomii încep să se pregătească pentru venirea sezonului rece.
- Tăierea pomilor după ce sezonul de recoltă s-a terminat. Putem tăia crengile pomilor, în cazul în care acestea sunt moarte.
- Fertilizarea solului cu produse pe bază de nitrogen sau fosfor. E de evitat folosirea produselor pe bază de nitrogen după începutul lunii iulie.
- Stropirea pomilor cu orice altă soluție, diferită de soluțiile pe bază de cupru.