Niciodata spatiul nu este suficient, ati simtit-o si pe pieala voastra. Familia se extinde, uneori parintii se muta cu voi din ratiuni care tin de ingrijirea copiilor sau alte forme de ajutor reciproc si casa pare tot mai neincapatoare. Am vorbit de case pentru familii cu trei membri si am prezentat case pentru familii de patru membri. Am cautat acum proiecte de case cu patru dormitoare, locuinte mai spatioase, ideale pentru cei cu familii numeroase si mobile, altfel spus, cu trafic mare de persoane.
Primul exemplu este o casa cu parter si etaj mansardat cu spatii generoase si aspect clasic, intinsa pe o suprafata utila de 165 de metri patrati. Proiectul este potrivit atat pentru mediul urban cat si pentru cel rural, spun arhitectii. Proiectul este prevazut cu patru dormitoare, toate concentrate la etaj, alaturi de trei bai si un balcon spatios pentru o priveliste de ansamblu incantoare. Casa are o structura in cadre din beton armat cu zidarie din BCA, dar proiectul poate fi adaptat la o structura de lemn. Se pot efectua modificari asupra proiectului, precum redimensionarea constructiei, suprainaltarea acoperisului, alipirea unui garaj sau creerea unui subsol pe toata suprafata constructiei sau doar partial.
Al doilea proiect este tot o casa cu mansarda, cu o suprafata utila de 171 de metri patrati. Proiectul este prevazut cu patru dormitoare la etaj, trei dintre ele avand si balcon, si o camera destinata biroului la parter. Livingul, locul de luat masa si bucataria sunt compartimentate doar prin mobilier, dand astfel spatialitate si luminozitate casei. Casa are si ea o structura in cadre din beton armat cu zidarie din BCA. Locuinta are un design compact, bine inchegat din punct de vedere cromatic, si se integreaza in orice ansamblu arhitectonic, la oras sau la tara. Ambele case au garaj si terase exterioare.
Al treilea din seria proiecte de case cu patru dormitoare este o locuinta cu o suprafata mai mica, de 142 de metri patrati, cu patru dormitoare – trei la etaj, unul la parter – si doua bai, la fel, cate una pe etaj. Livingul, bucataria si sala de mese sunt integrate intr-un spatiu neintrerupt care mascheaza dimensiunile mai reduse ale locuintei.
Surse: Proiectecasevile.ro, Prokon.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: