Există atât de multe proiecte și idei de case cât există gusturi diferite de la om la om. Unii își doresc o casă cu un singur etaj, alții își doresc o casă cu unul sau mai multe etaje. Pentru o familie mai mică, o casă cu etaj poate fi o alegere ideală. În cazul în care construcția se realizează pe o parcelă mai mică, o astfel de casă e cea mai bună alegere. Suntem convinși că aceste proiecte de case medii cu etaj, vă vor fi pe plac.
Proiecte de case medii cu etaj
Primul proiect pe care vi-l prezentăm este al unei case cu suprafața utilă de 111.25 mp. Cu un aspect modern și foarte atrăgător, această casă, chiar dacă pare mai mică la prima vedere, oferă mult spațiu pentru o familie cu patru sau chiar cinci membri.
La parter casa dispune de o cameră de zi spațioasă, combinată cu locul de luat masa. Din camera de zi se poate ieși pe terasa din spatele casei, terasă ce poate fi amenajată ca loc de recreere pe timp de vară. Aceasta poate să fie chair și acoperită.
Tot la parter se mai află o cameră de depozitare, un hol unde se află scările care duc la etaj, bucătăria și o baie.
La etaj se află cele trei dormitoare, unul din ele având un dressing propriu. Tot la etaj se află și a doua baie, mult mai mare decât cea de la parter. Holul mare face legătura între două dintre dormitoare și dressing, iar din dressing se poate ieși pe un balcon mic.
Casă de mărime medie, cu etaj și garaj
Următoarea casă pe care v-o prezentăm se poate construi pe o parcelă ceva mai mare. Aceasta dispune atât de o terasă în spatele acesteia cât și de un garaj la parter. Față de prima casă, aceasta are o suprafață ceva mai mare, anume 150 mp.
Garajul are două intrări: una în față, pentru mașină, și una în spate. Prin intrarea din spate se intră într-un hol de unde se poate intra în garaj.
La intrarea din față, intrând în holul principal, la dreapta se află o baie mică. Lângă baie se află scările care duc la etaj. Din prelungirea holului se deschide camera de zi combinată cu locul de luat masa. Tot la parter se află bucătăria și o cămară.
La etaj, urcând scările, din hol se poate ajunge în cele trei dormitoare ale casei. Cel mai mare dintre dormitoare are propriul dressing. Pe lângă cele trei camere mai există și o baie mare cu suprafața de 9 mp. Aceasta poate fi amenajată în așa fel încât să dispună de duș și o cadă de baie.
Proiecte de case medii cu etaj
Următoarea casă pe care v-o prezentăm are un model mai noncomformist datorită formei acesteia. Aceasta paote fi construită atât ca și domiciliu stabil, însă acest proiect este ideal pentru o casă de vacanță. Geamurile mari oferă casei multă lumină. Amplasarea într-o zonă cu un peisaj de munte sau pădure va transforma această clădire dintr-o simplă casă într-o oază de liniște.
La parter se află o cameră tehnică, un dormitor și un birou. Bucătăria este de tip open space, fiind combinată cu camera de zi și locul de luat masa. Baia de la parter este una mică. Tot la parter, în spatele casei se află o terasă spațioasă, dar și un loc ce poate fi amenajat pentru parcarea mașinii.
La etaj se află încă două dormitoare și un dressing. Pe lângă acestea, etajul mai dispune de o baie mai mare și o baie matrimonială unde se poate ajunge prin dressing. Pentru o casă cu suprafața utilă de 150 mp s-ar putea spune că spațiul este mic, însă uitându-ne la planuri putem observa cum construirea acestei case pe verticală a fost gândită pentru a fi cât mai spațioasă posibil.
Casă modernă cu etaj
Ultimul proiect din acest articol este al unei case foarte moderne cu un aspect minimalist și elegant. Această casă are o suprafață utilă de 121 mp și dispune de 3 dormitoare. Este o casă ideală pentru familii mai mici, cu 4 sau 5 membri.
La parter se află o cameră de zi spațioasă care are ieșire la terasa din spatele casei. Din living se poate ajunge în singura cameră de la parter, cameră ce poate fi amenajată drept birou. Trecând pe lângă scările ce duc la etaj, ajungi în bucătărie. La parter se mai află o baie mică.
La etaj se află cele trei dormitoare ale casei, unul dintre el având baie proprie și ieșire la balcon. Tot la etaj se află încă o baie, așadar casa dispune de trei băi în total.