E perioada când gospodinele pun murăturile pentru iarnă. Indiferent de rețeta pe care o folosim, murăturile sunt benefice pentru organism. Gogonelele murate sunt printre cele mai apreciate în sezonul rece. Iată o rețetă simplă de gogonele murate!
Rețeta simplă de gogonele murate – de ce aveți nevoie
Toamna este sezonul preferat de toate gospodine. Acum este momentul ideal în care se pun la borcan diverse preparate pentru iarnă. Dulcețurile și murăturile nu lipsesc din cămară. Gogonelele murate sunt preferate de toți românii. Nu sunt deloc greu de preparat și sunt ideale a fi servite alături de preparate delicioase. Dacă urmați rețeta noastră, veți obține rezultatul perfect, numai bun de consumat la iarnă.
Ingrediente:
- Gogonele
- Sare grunjoasă (pentru murături)
- Usturoi
- Mărar uscat
- Hrean
- Boabe de piper
- Foi de dafin
- Cimbru
- Apă.
Mod de preparare:
Se spală bine gogonelele și se alegeu cele care nu sunt lovite sau prea coapte.Într-un borcan mare, se așază la fund câteva crenguțe de mărar, hrean tăiat în fâșii și câțiva căței de usturoi.
Aranjarea gogonelelor: Gogonelele se așază în borcan, adăugând printre ele boabe de piper, frunze de dafin și restul hreanului și usturoiului. Se adaugă și cimbru, dacă doriți.
Într-o oală, se fierbe apă împreună cu sare (aproximativ 1 lingură de sare la un litru de apă). După ce apa a fiert și sarea s-a dizolvat complet, se lasă să se răcească ușor.
Saramura călduță se toarnă peste gogonelele din borcan, asigurându-vă că acestea sunt complet acoperite. Pentru ca gogonelele să se mențină crocante, poți adăuga hrean sau frunze de cireș!
Borcanul se acoperă cu un capac sau cu un tifon și se lasă la temperatura camerei câteva zile (aproximativ 5-7 zile), după care se mută într-un loc mai răcoros, cum ar fi cămara sau frigiderul. Gogonelele sunt gata de consum după aproximativ 2-3 săptămâni.
Sursa foto: captură Youtube Jamilla