Vișinele sunt printre cele mai bune și delicioase fructe ale verii, în special pentru cei care adoră fructele mai acrișoare. Și ce dulceață bună iese din ele. Dacă ți s-a făcut și ție dintr-o dată poftă de dulceață de vișine, te poți inspira din următoarele trei rețete de dulceață de vișine pe care le-am ales pentru tine.
Ți-ai pregătit ustensilele? Hai să ne apucăm de treabă.
Rețete de dulceață de vișine
Pentru această rețetă vei avea nevoie de un kilogram și jumătate de vișine, un kilogram de zahăr, zeama de la o lămâie și un pumn de sâmburi de vișine. După ce cureți vișinele de sâmburi, lasă-le peste noapte în frigider, pentru a se scurge de surplusul de suc.
Pune apoi fructele într-o cratiță cât mai largă, peste care adaugi mai apoi zahărul și zeama de lămâie. Lasă să stea așa o oră, după care, într-un tifon, pune sâmburii de vișine și leagă tifonul cu o sfoară. Adaugă mai apoi sâmburii în cratită și leagă unul din capetele sforii de toarta cratiței.
Pune apoi fructele la fiert, la foc mediu, și amestecă încet în ele cu o lingură de lemn. După ce acestea ajung la fierbere, mai lasă-le încă 20 de minute. Vei aduna spuma care se face deasupra.
Pune mai apoi gemul în borcane și închide-le ermetic. Această dulceață va rezista în cămara ta chiar și 10 ani.
Dulceață de vișine fără zahăr
Această rețetă este ceva mai neobișnuită, însă merită să o încerci. Vei avea nevoie de 750 ml de suc de mere dulce, 400 grame de vișine fără sâmburi și bine stoarse, semințe de la o jumătate de păstaie de vanilie și o linguriță de zeamă de lămâie.
Într-un vas vei pune sucul de mere, apoi vișinele bine scurse. Vei adăuga ulterior semințele de vanilie și zeama de lămâie, apoi vei pune dulceața la fiert. Vei amesteca mereu în dulceață în continuu până dulceața are consistența dorită, apoi vei opri focul.
Vei pune dulceața în borcane mai mici, pentru a putea fi consumată mai repede atunci când deschizi un borcan. Aceasta este mai predispusă la fermentare față de dulcețurile cu zahăr. De asemenea, un borcan deschis trebuie ținut la frigider și consumat în decurs de 2-3 zile.
După ce ai pus dulceața în borcane, întoarce-le cu susul în jos, apoi pune-le în pături pentru a se răci lent.
Rețete de dulceață de vișine
Pentru ultima rețetă pe care ți-o prezentăm ai nevoie de 2 kg de vișine, 1,2 kg de zahăr, zeama de la o lămâie, esență de lămâie și un plic de zahăr vanilinat. După ce ai curățat, spălat și scos sâmburii vișinelor, pune-le într-o cratiță largă și pune peste ele zahărul. Lasă-le peste noapte cât să poată lăsa siropul în care să le fierbi.
Ziua următoare vei adăuga zeama de lămâie, esența de lămâie și zahărul vanilinat. Poți răzui și puțină coajă de lămâie pentru o aromă mai deosebită. Pune mai apoi cratița la fiert la foc mediu și mai lasă dulceața la fiert aproximativ o oră din momentul în care aceasta fierbe.
După ce dulceața e gata, pune-o în borcane, și apoi mai pune-le 15 minute în cuptorul preîncălzit la 120 de grade. Oprește cuptorul și apoi lasă acolo borcanele pentru a se răci lent.
Surse: savoriurbane.com, retelelemeledragi.ro, paginidebucate.ro
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să ne dai un like și să distribui și pretenilor tăi aceste rețete!