Bucureștenii au propria plajă artificială în oraș! Zilele trecute s-a deschis prima lagună care îi așteaptă cu nerăbdare pe vizitatori are 10.000 de metri pătrați. Unde se află situată, ce dotări are în interior și cât costă intrarea, aflați în materialul următor!
Prima plajă artificială din București
A fost inaugurată Lagoon Park Bucharest, prima plajă artificială urbană din nordul Capitalei. Impresionanta întindere de apă este situată pe Strada Coralilor 18 din București. Plaja are o suprafață totală de 11.000 de metri pătrați și oferă bucureștenilor o alternativă de relaxare mai inedită, fără a fi nevoie să mai meargă pe litoralul românesc. Lagoon Park Bucharest a fost construită și amenajată în jurul unei lagune, iar cei care vor să se răcorească și să se relaxeze vor avea parte de facilități inedite în interior.
Ce facilități are Lagoon Park Buchares
Inaugurarea trebuia să aibă loc pe data de 12 iunie 2024, dar totul a fost amânat cu o zi, din cauza întârzierii livrării dispozitivelor POS. În prima de deschidere, numeroși vizitatori au fost curioși să descopere noua atracție urbană.
Piscina publică este parte a proiectului Central District Lagoon City și a fost realizat cu o investiție de 33 de milioane de euro din partea Forty Management. Cei care vor să meargă în această vară, trebuie să știe ce vor avea la dispoziție.
De ce dispune:
- 1.150 de șezlonguri premium cu umbrele
- 100 de șezlonguri VIP
- Două restaurante
- 280 de locuri de parcare
- Propriul post de radio
- Sporturi nautice.
Cât e biletul de intrare la prima plajă artificială din București
- Între orele 09:00 – 14:00:
- De luni până vineri: 120 de lei/persoană
- Sâmbătă și duminică: 140 de lei/persoană
- Între orele 09:00 – 19:00:
- De luni până vineri: 230 de lei/persoană
- Sâmbătă și duminică: 280 de lei/persoană.
Lagoon Park este deschis pentru public și are reguli stricte pentru a asigura siguranța și confortul tuturor oaspeților. Printre acestea se numără reguli generale, articole interzise, activități interzise și accesul interzis în stare de ebrietate. De asemenea, parcul are politici pentru vreme nefavorabilă și răspunde la întrebări frecvente legate de politica de rambursare, ce pot aduce vizitatorii cu ei, dacă apa este încălzită, ce ar trebui să poarte vizitatorii și multe altele.
Sursa foto: facebook Lagoon Park Bucharest