Dormitoarele sunt probabil incaperea unde puteti experimenta in voie cu noi aranjamente interioare, in cazul in care va doriti o schimbare, dar ezitati putin. Sunt spatiile intime in care va puteti juca cu forme si culori astfel incat designul interior sa va reflecte din plin personalitatea. Mai jos gasiti imagini cu sapte dormitoare unice care sa va inspire in alegerea pe care o veti face si care arata ca, indiferent de spatiu, dormitorul poate degaja un caracter puternic, asemenea voua. Imaginile au fost preluate de pe site-ul Home-designing.com
Un prim dormitor in care fiecare perete isi spune propria poveste. Peretele din fundal isi imparte suprafata intre un sector din lemn cu textura originala, in relief, si unul organic, imbracat in iedera, in vreme ce celelalte doua se succed in contraste puternice. Instalatiile de iluminat de pe podea, din perete si din tavan adauga dinamism acestui decor.
Un alt dormitor imbracat in lemn, scos in evidenta de lumina naturala abundenta. Imaginea este dominata de peretele din fundal cu forme geometrice ascuntite, estompate de conturul domol al scaunelor de langa geam. Privit dintr-o alta perspectiva, dormitorul continua cu o cabina de dus, amplasata in spatele unui perete din sticla.
O imagine stratificata, care potenteaza impresia de spatiu, ne aduce urmatorul dormitor imbracat in tonuri de gri relaxante. Din nou accesoriile din lemn preiau initiativa in acest dormitor care pare sa combine eficient stilul scandinav cu cel asiatic.
In acest dormitor, proprietarul a ales nuante inchise care, sub efectul luminii naturale care patrunde prin ferestrele aliniate de-a lungul peretului circular, isi pierd din sobrietate, devenind parte integranta a unui melanj de culori si tipare plin de rafinament.
O incapere amenajata simplu astfel incat intreaga atentie sa fie focalizata pe peretele din fundal. Lumina ambientala imprastie o nota de dramatism peste formele care par sa puna intreaga camera in miscare.
Acesta este dormitorul unor iubitori de arta in care formele rotunde ale tablourilor de pe perete isi gasesc corespondent in piesele de mobilier. Camera isi gaseste personalitatea in jocurile de culoare foarte inspirate, perfect reliefate de fundalul alb.
In fine, un dormitor de inspiratie scandinava, deschis si minimalist, care preia toata lumina naturala revarsata in interior de fereastra tip mansarda. Spatiile de depozitare sunt perfect integrate in perete, in vreme ce spatiul interior pare sa curga nestingherit dintr-un colt in altul.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: