Satul legendar din Munții Șureanu care atrage turiștii pe bandă rulantă! Satul Târsa este adorat de multă lume, mai ales că duce spre ruta turistică Via Transilvanica. Oamenii de acolo încă păstrează o mulțime de legende despre daci, de aceea, merită vizitat măcar o dată în viață.
Satul legendar din Munții Șureanu care atrage turiștii
În satul Târsa din Hunedoara locuiesc mai puțin de o sută de oameni, însă ținutul a rămas neschimbat, fix ca pe vremea dacilor. Satul este cunoscut datorită așezărilor arhaice de pe Platoul Luncanilor.
În ultimii ani, satul a devenit în ultimii ani un reper turistic al Hunedoarei, iar câteva locuri legendare de aici stârnesc fascinația turiștilor de pretutindeni.
În trecut, satul Târsa avea vreo 200 de locuitori, dar se numără printre cele mai izolate localități din vestul României. Gospodăriile sale sunt înșirate pe plaiurile Munților Șureanu, la sute de metri distanță unele de altele.
Pe atunci, drumurile forestiere erau greu accesibile din cauza pantelor abrupte și a noroiului care le acoperea în timpul ploilor. Iarna, satul era total izolat. Din nefericire, În ultimii ani, Târsa a continuat să se depopuleze.
„Unele familii s-au mutat la Boșorod, unde aveau case, alți tinerii au plecat să muncească la oraș și nu s-au mai întors să locuiască aici. Chiar și vârstnici au plecat din sat”, spune o localnică.
Localitatea este izolată, dar la mare căutare
În prezent, deși mai sunt vreo 50 de locuitori permanenți, satul s-a schimbat radical. Două șosele au fost construite spre satul din Munții Șureanu.
Una urcă dinspre municipiul Orăștie, aflat la 30 de kilometri, pe Valea Grădiștii și prin satul Costești, fiind construită în locul drumului forestier Costești – Târsa. În plus, turismul a luat amploare după înființarea rutei turistice „Via transilvanica”.
Ce poți vizita acolo
„Via Transilvanica urcă de pe valea Grădiștii, dinspre Sarmizegetusa Regia, iar la Târsa este prelungită un pic până în zona bisericii, unde era un castru roman, apoi se întoarce prin sat și urca spre Poiana Omului, prin pădure, iar de acolo spre Fundătura Ponorului”, arată un localnic.
Pentru a-i atrage pe turiști, acolo au fost înființate locuri de popas, unde sătenii le oferă turiștilor preparate tradiționale ca balmoș, plăcinte cu brânză de oaie, virșli, ciorbe, bulz și alte mâncăruri specifice locului.
De asemenea, au fost ridicate multe case de vacanță și pensiuni. Zona este spectaculoasă, fiind înconjurată de munți și pădure și ofertantă pentru amatorii de drumeții.
Foto: comunabosorod.ro