E o lege aproape nescrisa, cum ca fiecare scara, de genul celor care unesc etajele unei case, este insotita si de o balustrada. Dar cum ar fi insa daca am inlocui banala balustrada cu o serie de rafturi in care sa depozitati carti astfel incat scarile sa capete un rol multifunctional? Iata cateva astfel de exemple de scari cu biblioteca in loc de balustrada pentru a va convinge ca aceste idei originale aduc si un plus de stil interioarelor. Imaginile au fost preluate de pe site-ul Contemporist.com
In primul exemplu rafturile camufleaza perfect scarile din spate, permitand in egala masura luminii sa treaca dincolo de ele. Un joc de umbre si lumini fabulos care nu face decat sa dinamizeze un decor deschis.
Chiar si in spatiile mici astfel de idei isi fac de minune treaba si vin cu plus valoare decorativa. Folosindu-le, eliberati spatiu intr-un alt colt al casei, atribuindu-i un alt rol in economia locuintei.
Un loc ingust, dar care a permis amplasarea unei astfel de biblioteci. Ideea este cu atat mai functionala cu cat se inscrie in randul solutiilor inteligente de economisire a spatiului in locuintele care nu sunt atat de ofertante din aceasta perspectiva.
In imaginea de mai jos, scarile urca (sau coboara, depinde din ce perspectiva priviti) de jos pana sus, servind si ca balustrada la etaj. Contrastul dintre alb si parchetul din lemn este unul puternic, inviorand imaginea.
Chiar si cel mai mic spatiu poate fi utilizat pentru a depozita carti. Aici biblioteca este amplasata la etaj, in capul scarilor, actionand si ca paravan intre ele si coridorul care se deschide.
Un design contemporan, cu un iz de clasic regasit in parchetul din lemn in tiparul arhicunoscut. Biblioteca urca pana la etaj, oferind un generos spatiu de depozitare a cartilor.
O biblioteca multifunctionala, care gazduieste carti, dar si un spatiu multimedia, pentru o generatie tanara si dinamica. Lemnul domina intregul decor, din podea pana in tavan.
Un mix de materiale – ciment, lemn si metal – care se impreuneaza perfect din punct de vedere vizual. Scarile portocalii aduc o binevenita pata de culoare in tot acest decor.
In fine, o imagine construita din ciment si caramida, cu cartile din planul stang compunand un palier cromatic diferit, echilibrand austeritatea scarilor.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: