Schimbarile fac bine, chiar daca unora dintre noi le e teama de ele. Ganditi-va doar la efectul pozitiv asupra imaginii pe care il are o noua garderoba. Acelasi lucru ar trebui sa il facem si cu locuinta noastra careia un aer de prospetime nu i-ar strica niciodata, iar efectul direct s-ar rasfrange asupra starii noastre de spirit. Mai jos va prezentam cinci schimbari accesibile pe care le puteti face in casa voastra, o serie de idei recomandate in linii mari de designerii de interior, preluate de pe site-ul Hgtv.com.
Pe scurt, esenta acestui proces de improspatare a locuintei se rezuma la cei trei R: renovati, reciclati si revopsiti. In primul rand, incepem cu esentialul si un sfat usor de pus in practica. Vorbim doar de rearanjarea mobilei in living pentru un nou inceput de sezon. Designerii spun ca cel mai la indemana este sa aduceti in fata ceea ce era inainte in fundal si sa dati o noua intrebuintare unor piese vechi de mobilier. De exemplu, un taburet poate fi foarte usor folosit pe post de masuta de cafea, iar un scrin poate fi alaturat unei canapele cu rol de suport pentru picioare sau unul lateral.
Al doilea din cele cinci sfaturi pentru improspatarea casei tale consta intr-o schimbare cromatica. Un exemplu poate fi varuirea tavanului sufrageriei, spun specialistii, mai ales daca este alb. Ei recomanda in acest ultim caz inlocuirea albului clasic cu o culoare mai inchisa care sa dea un nou contrast incaperii. Un perete, cel din fundal, poate fi si el supus aceluiasi proces de primenire cromatica. Adaugati un ventilator de tavan pentru efect vizual, dar si economie de energie.
Cinci schimbari accesibile – renovati, reciclati si revopsiti
A treia modificare vizeaza baia care poate primi si ea o fata noua in tot acest context al schimbarilor. Designerii de interior recomanda in acest caz vopsirea peretilor, cel putin partial, in culorii vii, mai ales daca aveti o baie cu pereti albi. Bineinteles, orice alte schimbari elementare, precum noi prosoape de mana, aduc un suflu de prospetime micului spatiu.
Un loc important in planul de schimbari estetice il joaca cu siguranta dormitorul. Aici, daca nu aveti chef de modificari ambitioase care sa va consume timpul si resursele financiare, puteti umbla la lenjeria patului pentru o schimbare cromatica, indiferent ca vorbim de cearsafuri, perne, pilote. Un nou aranjament care sa se integreze in restul peisajului da un tonus nou.
Pentru hol, designerii recomanda din nou o schimbare: instalarea unei oglinzi mari. Aceasta nu doar ca ajuta la crearea unei senzatii de spatiu, dar potenteaza lumina naturala si artificiala pentru un efect pozitiv asupra celui care paseste in locuinta ta. O oglinda isi poate gasi locul si intr-un living, pentru a potenta lumina naturala si a dinamiza decorul.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: