Putina lume stie ca Romania este tara cu cea mai mare suprafata cultivata cu soiuri de vita de vie hibride. Atat in tara noastra, cat si in intreaga Europa, totul a plecat de la o insecta – filoxera.
Soiuri de vita de vie hibride aproape ca nu existau in Europa pana la jumatatea secolului al XIX-lea. Atunci a aparut insa filoxera si a inceput sa distruga rapid plantatiile de vita de vie.
Mica insecta de peste Ocean a ajuns pe continentul european in jurul anului 1850. Atunci, cercetatorii francezi au adus pentru studiu butasi de vita din America de Nord, fara sa stie prea multe despre insecta care va deveni cosmarul lor.
Raspandirea in Europa
Soiurile nord-americane erau imune la filoxera, dar nu si cele din Franta. Prin urmare, insecta a inceput sa intepe radacinile vitei de vie, pentru a-si trage seva.
Ulterior, intepaturile lasa locul unor umflaturi care impiedica seva sa ajunga la frunze si vita de vie se usuca. Asa s-a intamplat in Franta si apoi in intreaga Europa.
Drept urmare, specialistii s-au vazut sa gaseasca o solutie pentru a nu ramane fara plantatii. Si au recurs la altoirea soiurilor de vita europene pe radacinile celor aduse din America de Nord. Rezultatul: soiuri de vita de vie hibride.
Hibrizii de Romania
In Romania, filoxera a intrat pe la 1877, dupa ce un profesor de botanica a adus din Franta cativa butasi din soiul Isabelle. Acestia au fost plantati pe un deal din Prahova.
In doar cativa ani, filoxera a distrus aproximativ 1.000 de hectare de vita de vie.
Asa se face ca, spre finalul secolului al XIX-lea, Romania se vede nevoita sa importe soiuri de vita de vie hibride. Asa apar Isabelle (capsunica rosie), Lidia (capsunica roza), Noah (fraga alba, capsunica), Othello (fraga neagra), Delaware (delivara), Jacquez, Herbemont si Concord.
Nici binecunoscutul Zaibar nu este un vin dintr-un soi romanesc. De fapt, soiul se numea Seibel, pentru ca fusese adus din pepiniera viticultorului francez Albert Seibel.
Viile nobile iau locul hibrizilor
Vinul din soiuri de vita de vita hibride are o calitate inferioara. Din acest motiv, in Romania s-a decis inlocuirea lor cu soiuri nobile. cultivarea soiurilor Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton si Herbemont este interzisa din 2002.
Oenologii atrag atentia ca vinul din hibrizi are o toxicitate foarte mare si provoaca iritatii ficatului. Unii dintre ei vorbesc si de consecinte mult mai grave: blocarea rinichilor si chiar moartea consumatorilor.
„In vita de vie hibrida, continutul de alcool metilic este de cinci ori mai mare decat in vinurile din vite nobile”, avertizeaza un apreciat oenolog, Gheorghe Craciunescu.
De aceea, este bine sa consumati vin din soiuri romanesti. Printre cele mai cunoscute de numara Feteasca Alba, Feteasca Regala, Tamaoioasa romaneasca, Galbena de Odobesti, Grasa de Cotnari, Cramposie si Zghihara de Husi.
Sursa: ziaruldevrancea.ro, topiasi.ro.