Purtarea mastilor de protectie este una dintre principalele masuri luate pentru a limita cazurile de infectare cu COVID-19. Cei mai multi dintre noi am inteles cat de important este sa ne protejam astfel de coronavirus, dar unii se plang ca masca le creeeza disconfort. Ochelaristii se numara printre cei nemultumiti, dar exista solutii si pentru problemele lor.
Pentru ca aburirea lentilelor este o problema de care s-au plans, de-a lungul timpului, si medicii, intr-o publicatie a chirurgilor din Anglia a aparut un studiu pe aceasta tema. Exista, desigur, spray-uri pentru ochelari, dar oamenii de stiinta propun un truc simplu si gratuit.
Iata ce trebuie sa faceti! Inainte de a va pune masca pentru a merge la cumparaturi sau a intra in sala de operatie, spalati-va ochelarii cu apa in care ati pus sapun lichid. Apoi, ii scuturati bine si lasati lentilele sa se usuce. Puteti folosi si un servetel dintr-un material moale pentru a le sterge de apa. Oricat de simpla ar parea, procedura impiedica aburirea ochelarilor.
Care este explicatia stiintifica
Pentru a intelege cum functioneaza trucul, trebuie sa intelegem, mai intai, de ce se aburesc lentilele. Din cauza mastii purtate, aerul expirat urca spre partea superiroara a fetei. Vaporii calzi fac condens la contactul cu suprafata mai rece a lentilelor, care se aburesc. Totul se intampla din cauza „tensiunii inerente” dintre moleculele de apa.
Apa cu sapun, insa, creeaza o pelicula invizibila care reduce tensiunea si moleculele de apa se raspandesc uniform, formand un strat transparent, explica oamenii de stiinta. Potrivit acestor, metoda descrisa mai sus poate fi folosita pentru a preveni aburirea tuturor suprafetelor de sticla, in viata de zi cu zi.
Cele mai bune materiale pentru masti
Oamenii de stiinta testeaza, de la debutul pandemiei, diverse materiale pentru a afla care dintre ele ofera cea mai buna protectie contra coronavirusului.
Filtrele HEPA pentru electrocasnice, sacii de aspirator si tesaturile similiare flanelului din care sunt confectionate pijamalele au obtinut scoruri bune la testele cercetatorilor americani. Un scor mediul l-au obtinut filtrele, cele mai multe din hartie, pentru cafea.
Cele mai slabe scoruri le-au inregistrat clasicele esarfe si bandane, potrivit jurnalistilor de la cotidianul american New York Times.
Ca regula generala, mastile chirurgicale ofera o protectie net superioara fata de cele textile. Ca sa fim in siguranta, trebuie sa ne dezinfectam/spalam pe maini inainte si dupa ce ne punem mastile. Si chiar daca purtam masca, este absolut necesar sa pastram o distanta de minimum 3 pasi mari fata de ceilalti.
Cititi si: De cate masti are nevoie Romania si cate poate produce