FOTO: markusspiske/Pixabay.com
Reducerea consumului de energie nu ar trebui să însemne că trebuie să renunți la confort și să instaurezi în locuința ta un regim de austeritate. Dacă faci câteva modificări în obiceiurile de consum și urmezi câțiva pași simpli poți să-ți păstrezi aceeași calitate a vieții și, în același timp, să ai grijă de mediul înconjurător.
Iată unii dintre cei mai mari consumatori dintr-o casă și ce schimbări trebui să faci pentru un consum inteligent:
Becurile. Ar trebui să schimbi toate becurile tradiționale cu incandescență cu modele cu LED. Consumă cu până la 80% mai puțină energie și au o durată de viață mult mai mare decât în cazul celor cu filament. De asemenea, pentru o eficiență crescută ar fi bine să le schimbi inclusiv pe cele fluorescente sau cu halogen, care au fost destul de populare. Pe lângă faptul că e un consum mai redus, trebuie să ai în vedere că un bec cu LED îl vei schimba mult mai rar, pentru că are o durată de viață de până la 50.000 de ore, adică cât pot rezista 50 de becuri cu filament.
Frigiderul. Este aparatul electrocasnic pe care nu-l poți scoate din priză, dar asta nu înseamnă că nu poți reduce consumul cu ajutorul câtorva trucuri. Specialiștii recomandă să fie dezghețat și curățat atunci când gheața din congelator ajunge la aproximativ 2 milimetri. Pentru eficientizarea consumului menține congelatorul la o temperatură de -18 grade Celsius și în frigider să fie la 6 grade Celsius. De asemenea, nu e indicat să pui alimente fierbinți în frigider, iar atunci când ai treabă la el închide ușa repede, mai ales dacă e foarte cald în bucătărie.
Mașina de spălat. Pune la spălat rufele doar atunci când ai rufe de ajuns încât să fie plină. Analizează înainte să setezi programul cât de murdare sunt rufele. Dacă au nevoie doar de o reîmprospătare alege o temperatură de 20 de grade și nu de 30 – 40 de grade. Astfel reușești să reduci consumul cu 50%. De asemenea, pentru ca mașina să aibă o durată de viață cât mai lungă folosește produse care dizolvă calcarul și curăță filtrul de spălare.
Aspiratorul. Pentru ca acesta să funcționeze la capacitate maximă și să aspire eficient, ar fi bine ca înainte să-ți faci treaba cu el să ai grijă să nu fie deșeuri de data trecută, dar și filtrele sale să fie curățate. Nu-l folosi la orice „accident casnic” banal. Mai exact, dacă ți-a căzut un pic dintr-o linguriță de zahăr sau niște firmituri nu e cazul să pui aspiratorul la treabă, ci poți folosi o măturică cu un făraș sau un șervețel.
Gadgeturile. Consumatori importanți sunt și laptopul, telefonul mobil și tableta sau mai ales un PC. În cazul acestora poți seta să intre în stand-by după un anumit timp de inactivitate. De exemplu pentru telefoane și tablete e chiar indicat să faci acest lucru pentru a crește durata de viață a bateriilor. Cu toții am observat că, în timp, după multe încărcări, bateria ține din ce în ce mai puțin. În cazul laptopurilor și PC-urilor ar fi bine ca, dacă nu urmează să-l folosești câteva ore, să nu-l lași în stand by, ci să-l închizi.
Cuptorul cu microunde. Un sfat ar fi să-l scoți din priză dacă nu-l folosești. E valabil și pentru alte aparate electrocasnice, precum espressorul sau blenderul. Chiar dacă foarte puțin, acestea consumă și dacă nu sunt folosite. În ceea ce privește cuptorul cu microunde ar fi bine să nu folosești funcția de decongelare, care necesită un consum ridicat. E chiar mai indicat să nu grăbești procesul de decongelare și să se facă natural, la temperatura camerei.