Cei care au avut ocazia si, adaugam noi, privilegiul de a fi crescuti de bunici la tara vor purta toata viata cu ei amintiri frumoase despre oameni cu o viata simpla, dar plina de intelepciune si bunatate. Din toate aceste amintiri, vom cerne astazi cateva trucuri in bucatarie de la bunica pentru a va bucura si voi de un binemeritat ajutor. Sunt idei testate in timp, asa ca puneti-va toata increderea in ele.
Bunicile noastre au fost stapanele aluatului pe care il framantau cu atata pasiune si daruire. Mizand pe experienta lor, iata cateva sfaturi in acest sens. Daca vreti o coca frageda, atunci cerneti faina inainte de a amesteca cu apa.
Mai mult decat atat, aluatul creste uniform si pufos daca praful de copt este cernut odata cu faina.
Ramanand la acelasi capitol, aluatul de cozonac iese mai pufos daca adaugati in compozitie o lingura de otet.
Stiati ca orezul ramane intreg si alb daca in oala in care urmeaza sa fie fiert este strecurata si o felie de lamaie? Incercati si convingeti-va!
Pentru ca tot a trecut Pastele, iata un truc de care sa va folositi daca sunteti un impatimit al carnii de miel. Mirosul de miel sau de oaie poate disparea definitiv daca, inainte de a fi gatita, carnea se opareste cu lapte clocotit. Carnea trebuie sa stea in lapte timp de o ora, pana se raceste laptele.
O gaina pe cale sa fie fripta va fi mai crocanta si va avea acea culoare rumena si imbietoare daca, inainte sa fie bagata la cuptor, este unsa cu 3-4 linguri de smantana sau miere.
Fie ele facute cu foi de varza sau vita de vie, sarmalele vor fi mult mai gustoase daca sunt fierte 15 minute in vin rosu.
Maioneza nu se mai taie daca, inainte de preparare, se adauga un varf de cutit de sare de lamaie si o lingurita de albus.
Dar, daca aveti ghinion si se taie, atunci adaugati-i o picatura de apa clocotita si compozitia isi recapata textura.
Branza tinuta in frigider mult timp se usuca. Ii puteti reda insa aspectul proaspat daca o scufundam pret de cateva ore in lapte cald.
Dupa ce zdrobiti cateii de usturoi, frecati-i cu putin ulei pentru un gust mai bun si pentru a inlatura un pic din iuteala specifica.
Ardeii umpluti nu se vor mai inmuia in timpul procesului de fierbere daca ii ungeti inainte de a-i baga in oala cu ulei de masline.
Daca gatiti ficat sau rinichi, tineti organele in lapte crud timp de circa 20-25 de minute inainte de a le prepara.
Curatatul pestelui de solzi este o operatiune murdara, la propriu si la figurat. Puneti o oala cu apa pe foc si, cand incepe sa fiarba, tineti pestele deasupra pret de cateva minute pentru o curatare mult mai usoara.
Ochiurile nu se mai lipesc de tigaie daca in uleiul incins se pune un praf de faina care se lasa sa se rumeneasca dupa care adaugati ouale.
Surse: Retetepractice.ro, Secretelefemeilor.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: