Spatiul, asa cum am mai spus, poate fi supus in cele din urma. Prea mic pentru nevoile si pretentiile noastre, el poate fi adus la ascultare cu ajutorul unor trucuri de design interior in care isi fac loc si culorile, extinzandu-i limitele fizice si facand din mic mare. Indiferent de marimea apartamentului, buna organizare poate face loc unui spatiu indestulator in care sa te simti cu adevarat acasa. Iata deci cateva trucuri pentru un apartament mic cuprinse intr-o serie de reguli preluate de pe site-ul Apartmenttherapy.com.
Primele reguli sunt de bun simt. Daca aveti un apartament mic, atunci obisnuiti-va cu gandul ca tot ceea ce bagati in el, indeosebi piesele de mobilier, trebuie sa respecte aceste proportii. Incepeti mobilarea unei astfel de camere mici cu piesa centrala, care de regula este patul sau canapeaua, si apoi ghidati-va restul efortului dupa aceasta. Folositi paturi rabatabile, astfel incat printr-o simpla miscare intreaga camera sa va fie la dispozitie. Sau folositi paturi cu spatii de depozitare incorporate astfel incat sa nu mai fiti nevoiti sa apelati la un dulap.
O alta regula, spusa in cuvinte simple, este ca fiecare lucru sa isi aiba locul sau astfel incat sa poata fi pus la loc dupa ce este folosit. Evitati deci dezordinea si obiecte de care nu va folositi. Folositi mobilier cu dubla utilitate, precum un taburet care sa preia si un rol de depozitare. Dati o abordare verticala designului interior si, daca este nevoie, urcati pana la tavan cu aranjamentele. Suspendati, mai degraba decat sa ocupati podeaua.
Folositi dulapuri cu fatade acoperite cu oglinzi care ajuta la extinderea spatiului intr-o incapere mica, indeosebi prin mijlocirea luminii naturale. Nu va fie teama sa va jucati cu culorile pentru ca au un rol major in largirea spatiului. Albul este mereu prima optiune care deschide o camera peste puterile ei, dar si alte culori, precum maro inchis, dar combinat cu accesorii in culorii mai vii, galben sau oranj. Un perete vopsit in culoare deschisa in contrast cu o podea mai inchisa deschide, de asemenea, spatiul.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: