O afacere fondată în 2011 de trei tineri din Neamț a ajuns la afaceri de 4,5 milioane de euro anul trecut.
Merlin’s Beverages este un business fondat în urmă cu opt ani de Eduard Alexianu, Ruxandra Alexianu și Alexandru Melinte. Ei vând apă cu vitamine și minerale, infuzii de ceai și limonadă, sub brandul Vitamin Aqua.
Produsele lor au cucerit efectiv sălile de fitness de la noi, dar sunt prezente și în mini și supermarketuri.
„Anul trecut am dublat cifra de afaceri faţă de 2017. Ne-am propus să menţinem trendul ascedent şi în acest an aşteptăm o creştere de minimum 30%. Realizarea noastră este faptul că am fidelizat un public numeros, dar, şi mai important, educat“, spune Eduard Alexianu, directorul comercial al companiei. Astfel, veniturile producătorului Vitamin Aqua ar urma să ajungă la aproape 6 milioane de euro în 2019.
Cum a început afacerea
Cei trei povestesc într-un interviu pentru zf.ro că ideea afacerii le-a venit în facultate, iar în 2015 au reușit să ”scoată” prima producție de apă cu vitamine și minerale. Investiția inițială a fost de 200.000 de euro din fonduri europene nerambursabile și de 100.000 de euro de la părinți.
De curând, Vitamin Aqua a pătruns și pe piețe străine, precum Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Finlanda sau Republica Moldova.
Tinerii importă vitaminele, mineralele, aromele, coloranții și îndulcitorii de la mai mulți furnizori din Europa, iar apa provine din județul lor, Neamț.
Ca planuri pe termen mediu și lung, tinerii vor ca în 5 ani să fie în top trei companii de băuturi din România și să se extindă pe piața internațională.