
Al doilea val de coronavirus va lovi Romania, cel mai probabil, spre finalul anului, estimeaza Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizatia Mondial a Sanatatii (OMS).
„Parerea mea este ca daca ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce stiu si de la OMS, critice vor fi probabil ultimele doua luni ale acestui an – noiembrie si decembrie, cand se estimeaza la nivelul regiunii europene o crestere importanta a numarului de cazuri. Si odata cu venirea sezonului rece, cu desfasurarea activitatilor mai mult in spatii inchise, mai putin in spatii deschise, exista acest risc”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.
„Si daca populatia nu va fi suficient de antrenata, ca sa spun asa, in respectarea acestor masuri de distantare, sigur ca se poate ajunge si la un al doilea val, dar in niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evolutie a acestor valuri pandemice”, a mai spus reprezentantul Romaniei la OMS.
Speranta dupa aparitia unui vaccin
In ceea ce priveste sansele de a tine pandemia sub control, Alexandru Rafila vine cu o veste buna: „Mai degraba s-ar putea sa asistam spre jumatatea anului viitor la inceputul controlului acestei boli, numai daca vom avea la dispozitie un vaccin care sa fie suficient de eficace incat sa opreasca transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”.
Peste 100.000 de cazuri confirmate
Pana pe 11 septembrie, au fost confirmate 101.075 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). In urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Pana astazi, 4.100 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat. In intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost inregistrate 35 de decese (25 barbati si 10 femei), ale unor pacienti infectati cu noul coronavirus, internati in spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Braila, Brasov, Constanta, Covasna, Dambovita, Giurgiu, Hunedoara, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Salaj, Satu Mare, Sibiu, Timis, Tulcea, Vaslui si Municipiul Bucuresti.
Dintre acestea, 4 decese au fost inregistrate la categoria de varsta 50-59 ani, 6 decese la categoria de varsta 60-69 ani, 12 decese la categoria de varsta 70-79 ani si 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
Cititi si: Ce se intampla cu vaccinul romanesc contra COVID-19
Cititi si: Cum poate fi oprita pandemia de coronavirus