Esti in cautarea unor case mici de 60 de mp? Iata ce trebuie sa stii despre acestea. Casele mici sunt ultimul racnet in constructii, explicat de preturile tot mai mari ale terenurilor si costurile ridicate ale intretinerii. Pentru o familie restransa, o casa mica raspunde pe deplin nevoilor si se pliaza si pe bugetul acesteia, fara a deveni in timp o povara. De la mic la mare, lumea incepe sa vada in casele mici spatiul ideal si practic in egala masura.
Cochete, economice si practice, casele mici sunt suma compromisurilor intr-o lume tot mai aglomerata si cu costuri de cazare in crestere.
Spatiul mic este doar o impresie, locuinta cu dimensiuni reduse dovedind mai multe decat lasa sa se vada ochiului liber. Mai jos vedem cateva proiecte de case mici de 60 de mp.
Case mici de 60 de mp: Model cu o arhitectura clasica
Primul model este o casa mica, cu o suprafata utila cu putin peste 60 de metri patrati, cu o architectura clasica, dar extinsa in afara gratie unei terase acoperite cu o superba pergola.
Elementele decorative din caramida si acoperisul din tigla ceramica se asorteaza perfect cu accesoriile din lemn. In plan, zona de zi vine sub forma unui spatiu deschis care cuprinde toate cele trei componente – living, sala de mese si bucatarie – cu acces direct pe terasa amintita, in vreme ce in spate se afla un dormitor si un birou, acesta din urma putand fi convertit in spatiu de odihna. Casa se vinde la cheie cu 28.000 de euro.
Case mici de 60 de mp: mansarda cu doua dormitoare
Al doilea proiect descrie o casa la fel de mica, dar ale carei spatii interioare au fost extinse si la mansarda. Astfel, la parter s-au optimizat spatiile astfel incat sa se obtina toate functiunile necesare: o bucatarie, o baie, un living si un dormitor.
Daca in acest proiect de casa, la parter au fost amplasate toate functiunile minime necesare, la mansarda au fost prevazute doua spatii de dormit, cu un spatiu de relaxare amenajat intre cele doua dormitoare.
Case mici de 60 de mp: 82 mp utili la o casa cu o amprenta la sol de 60 mp
Al treilea proiect ne aduce o casa cu mansarda, de data aceasta cu o amprenta la sol de 60 de metri patrati, dar cu o suprafata utila de 82 de metri patrati. Arhitectura se remarca printr-o imbinare armonioasa a mai multor volume care pun cap la cap un design dinamic.
Parterul este dedicat in totalitate spatiilor de zi, cu bucataria si sala de mese amplasate separat de living, dar ambele spatii conectate la o terasa generoasa. La etaj se afla doua dormitoare care impart o baie.
Surse: Eproiectedecase.ro, Arhipropub.ro, Provicons.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: