Pet-urile – acest puhoi de deseuri care se revarsa peste tot, in spatiul verde si in ape. Mai nou, noi cei cu grija fata de mediul inconjurator le aruncam la gunoi in maniera selectiva, fara sa ne gandim o clipa ca aceste deseuri pot fi refolosite, dandu-le noi intrebuintari in casa. Materialul ne ajuta pentru ca este flexibil, transparent si atoxic asa ca trebuie sa veniti doar cu un strop de imaginatie si creativitate. Mai jos prezentam cateva sugestii de reutilizare a unei banale sticle de plastic pe care, in loc sa o lovim cu piciorul, o putem restiliza intr-un obiect util.
In primul rand, decorati-va locuinta cu pet-urile. Greu de crezut ca bucatile de plastic pot prelua acest rol, dar lasam imaginile de mai jos sa vorbeasca de la sine – de la decoratiuni pentru gardul din gradina pana la ornamente pentru camere.
Ramanand in acelasi registru, construiti-va un candelabru „ecologic”. Arata original si va personalizeaza incaperea unde va fi instalat.
Parasind un pic locuinta, ne indreptam atentia spre aleea unde parcam masina. De multe ori ne-am fi dorit sa fie protejata de razele puternice ale soarelui atunci cand ne loveste caldura inabusitoare imediat ce ii deschidem portierele. O solutie vine tot pe filiera pet-urilor: un acoperis pentru locul de parcare care sa ne protejeze masina de soarele fierbinte.
Bineinteles, orice recipient este bun pentru gradinaritul in ghivece, multe dintre ele improvizate. Pet-urile pot prelua acest rol, dand viata unui perete dezgolit sau unui colt de terasa. Puteti sa le dati forme mai atractive pentru a incanta si copiii in egala masura.
Pentru ca vorbim de plante, ce spuneti de o vaza care ia ochii mai abitir decat floarea asezata in ea? Astfel de obiecte pot impanzi locuinta voastra, dandu-i in aer chic.
Puteti la fel de bine sa ii faceti o surpriza sotiei sau prietenei si sa ii creati acest spatiu ingenios de depozitat bijuteriile. O mini-poseta este o alta solutie la indemana.
Si pentru ca va pasa de curatenia in gospodarie, luati un pet si transformati-l cu putin efort intr-o matura. Nici nu ai spune ca unealta a fost inainte o simpla sticla de plastic!
Surse: Designrulz.com, Boredpanda.com, Woohome.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: