Din când în când fiecare din noi simte nevoia unei schimbări așa că redecorarea casei vine ca o soluție perfectă ce poate aduce un refresh în viața noastră.
Cu doar câteva idei simple și ieftine redecorarea cu mult bun gust poate să schimbe atât atmosfera în casă cât și mai ales aspectul vizuală al locuinței.
Regândirea surselor de lumină
Un prim pas atunci când te apuci de redecorat locuința este regândirea surselor de lumină. Poți schimba de la întrerupător până la corpurile de iluminat pentru a evidenția stilul amenajării.
Putem să vorbim despre un candelabru sau despre mai multe veioze, toate acestea schimbă radical spațiul în care locuim. Printre recomandările noastre se numără un candelabru simplu în ton cu tavanul sau cu pereții ori dacă nu, veioze colorate cât mai viu și lumină ambientală plăcută din belșug.
Schimbarea perdelelor
O altă idee simplă de redecorare este schimbarea perdelelor care poate da senzația de nou, de luminos și de spațios. Se pot alege atât perdele simple în locul celor mai bogat împodobite, fie modele mai scurte în locul celor lungi.
Dacă ești curajos poți chiar să alegi perdele cu elemente de decor special pentru Crăciun sau Paște, în funcție de perioada anului.
Porțelanuri și vase decorative
Poate că eo idee mai învechită însă porțelanurile și vasele frumoase pot să personalizeze casa sau o încăpere și sunt o bună soluție pentru redecorare. În trecut se punea mai mare accent pe acest tip de decorațiune dar nici astăzi nu e de dat uitării Ba mai mult, chiar putem aduce un aer vintage unei încăperi din locuință decorând-o cu porțelanuri și vase.
Schimbarea covoarelor
Un alt element foarte important de redecorare este cel legat de covoare și printurile acestora. Un covor poate schimba completă o încăpere, ori adăugarea unei carpete sau covorașe mici au același efect. La fel ca și în cazul porțelanurilor, covoarele tind să dispară în ziua de astăzi însă o cameră cu adevărat elegantă are și un covor de calitate și cu un print discret.
Piesele de mobilier
V-am promis soluții pentru o redecorare simplă și ieftină iar una dintre acestea este retapițarea unor fotolii, spre exemplu.
Refacerea tapițeriei unui fotoliu poate schimba complet încăperea. Trebuie doar să îndrăznești să asortezi niște culori saturat ale textilelor cu tonuri blânde ale mobilierului clasic sau chiar poți opta pentru modele florale stilizate sau forme geometrice pentru a echilibra paleta cromatica întregii ambianțe. Sunt foarte interesante atât opțiunile pentru materiale pentru o singură culoare sau cu imprimeu.