O magazie din lemn rezolva multe probleme legate de spatiu, mai ales daca sunteti un gradinar si un mester pasionat, cu multe scule si instrumente care trebuie depozitate. Bicicletele, trotinetele si alte obiecte voluminoase isi pot gasi locul intr-o astfel de magazie care poate fi construita urmand cativa pasi. Mai mult, spatiul poate deveni si un atelier de lucru in care sa reparati lucruri si puneti cap la cap diferite proiecte de care aveti nevoie pe langa casa. Mai jos vedem aceste etape in constructia unei magazii din lemn care sa va scape de grija spatiului de depozitare.
Modelul ales de noi si detaliat de site-ul Wikihow este o magazie suspendata, astfel incat sa fie ferita de umezeala excesiva. Primul pas este netezirea locului unde veti amplasa magazia si apoi instalarea celor noua stalpi de sustinere la distanta de 1,8 metri dinstanta unul fata de altul pe lungime si 1,2 metri pe latime. Adaugati apoi cele trei grinzi care vor sustine podeaua magaziei, instalate pe lungime si prinse de cei noua stalpi prin cleme metalice.
Peste doua (cele exterioare) din cele trei grinzi care corespund lungimii magaziei adaugati alte doua grinzi, cu aceeasi lungime, dar mai inguste astfel incat sa lase un spatiu interior de cativa centimetri. Acest spatiu va fi baza de sustinere pentru cele zece traverse pe care le veti adauga in pasul urmator. Pentru a le fixa si mai bine, puteti sa introduceti placi din lemn intre cele zece traverse, de-a lungul grinzii centrale.
In etapa urmatoare, acoperiti cu bucati de placaj intreaga suprafata, astfel incat sa dati forma podelei magaziei. Specialistii recomanda folosirea mai multor astfel de foi de placaj pentru a da podelei mai multa rezistenta. Construiti apoi peretii, incepand cu cel din spate, in forme rectangulare, cu grinzi transversale, pe care le atasati apoi bazei, dupa ce ati facut toate masuratorile astfel incat cadrele laterale sa se potriveasca intre peretele din spate si cel frontal. Tineti cont de prezenta usii la peretele frontal. Nu uitati ca peretele din spate trebuie sa aiba o inaltime mai mica decat cel frontal astfel incat acoperisul sa fie putin inclinat.
Adaugati apoi grinzile care vor sustine acoperisul, folosind aceleasi bucati mici de lemn, utilizate si la stabilizarea bazei, pentru a le fixa intre ele. Grinzile din partea superioara trebuie sa fie mai mari decat latimea bazei. Acoperiti apoi intreaga suprafata cu placi de placaj. In pasii finali ai proiectului, imbracati peretii exteriori tot in placaj sau orice alt material care se pliaza pe structura, precum placi policarbonat, plexiglas etc. In cele din urma, acoperiti magazia cu sindrila bituminoasa, incepand din spate si asigurandu-va ca placile se suprapun la imbinare pentru a nu lasa apa de ploaie sa patrunda sub ele.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: