Cei mai mulți oameni petrec mai multe ore la locul de muncă decât cu familia, acasă, de foarte multe ori. În aceste condiții este neapărat necesar ca angajații să se simtă bine la locul lor de muncă, să simtă că e a doua lor casă și să iubească ceea ce fac.
Există câteva lucruri pe care orice angajator sau șef de birou poate să le facă pentru ca atmosfera să fie una prietenoasă și angajații să vină de plăcere la muncă. Încercăm și noi să trecem în revistă câteva dintre aceste lucruri simple.
Nevoile angajaților
Dacă vorbim despre un birou, probabil că cel mai enervant lucru este atunci când angajații nu au la îndemână tot ceea ce au nevoie pentru a lucra. Fie că e vorba de produsele de papetărie, de dosare, de hârtie sau de buna funcționare a imprimantei. Asigură-te că angajații au toate lucrurile de care au nevoie și că toate electronice le funcționează normal și în plus asigură-te că ai și rezerve cartușe imprimantă HP pentru a nu îți ține angajații prea mult timp să aștepte după o imprimantă.
Aspectul general al biroului trebuie să fie unul plăcut și ordonat, acest lucru poate fi la început făcut de către angajator dar ulterior trebuie să existe și reguli pentru ca lucrurile să nu o ia razna. Este important să ai spații de depozitare pentru arhivă și mobilier rezistent ca aceste dulapuri metalice durabile.
Ce spune piramida lui Maslow
Piramida nevoilor umane este un reper important pentru orice angajat. Această piramidă cuprinde cinci trepte iar prima este faptul că fiecare persoană trebuie să aibă împlinite nevoile fiziologice de bază precum hrană, apă, adăpost, transport iar salariul oferit trebuie să îi permită angajatului să își îndeplinească aceste necesități pentru a obține randament.
Cel de-al doilea nivel ține de siguranță, astfel că angajații trebuie să lucreze într-un mediu care le conferă confort psihic și siguranța zilei de mâine.
O a treia treaptă ține de ceea ce se numește „apartenență”, astfel că e bine ca organizația să îl facă pe individ să se simtă ca făcând parte dintr-un grup, iar angajații noi să fie acceptați și integrați ușor în echipă și în comunitate.
Un alt aspect interesant îl constituie al patrulea nivel al piramidei care constă în faptul că dezvoltarea încrederii în sine, a respectului de sine, trebuie încurajată de manager dacă acesta dorește ca angajații să fie fericiți și performanți. Astfel, cu atitudini negative sau un șef impunător care ridică tonul nu va avea de câștigat pe termen lung.
Ultima treaptă a piramidei este cea auto realizării, astfel că un loc de muncă ideal trebuie să ofere persoanei posibilitatea de a evolua din punct de vedere profesional. Atunci când o persoană simte că nu mai poate evolua într-un loc tinde să își caute alt job.