Fie ca sunt mai vechi sau abia cumparate, unele piese de mobilier degaja mirosuri neplacute si ne strica aerul din casa. Vestea buna este ca putem remedia situatia daca tinem cont de cateva sfaturi simple si practice.
In primul rand, trebuie sa identificam cauza sau cauzele. In cazul mobilei vechi, mirosul vine de la amplasarea ei in spatii nearisite si umede, cu mucegai, sau de la animalele de companie. In plus, e posbili sa fi gresit si noi cand am depozitat unele lucruri „nepotrivite”, sa le zicem, precum o pereche de pantofi. Mirosul intra in porii lemnului sau in stofa tapiteriilor si ajunge sa persiste chiar daca se folosesc materiale obisnuite de curatare.
In cazul mobilei noi, mirosul persistent si supararator este dat de o formaldehida libera care iese din panou. La un PAL de buna calitate mirosul este aproape imperceptibil si dispare in cateva saptamani. La cel de slaba calitate este foarte puternic si se simte si dupa ani de zile. Mobila noua poate degaja si miros de solvent. Este de la adezivi sau produsele de finisare folosite.
Aerisirea, cea mai buna metoda
Aerisirea este cea mai buna metoda pentru a scapa de mirosurile din mobila. Daca este posibil, scoateti pentru o perioada mobila afara sau pe o terasa. Cel mai bine se aeriseste in zilele insorite, cu umiditate scazuta si vant.
Daca nu puteti scoate afara mobila, tineti cat mai mult ferestrele deschise in primele saptamani dupa cumparare si faceti curent in camera respectiva. In casa, emisia este favorizata de temperatura si umiditatea crescute de aceea incercati sa le tineti sub control. Puteti folosi un umidometru de camera pentru a pastra umiditatea la un nivel mai redus.
Apa, sapun, uleiuri esentiale si otet pentru o mobila curata
Apa si sapunul sunt esentiale pentru o mobila curata si nu ii afecteaza aspectul. Apa nu trebuie sa balteasca, dar daca este curatata cu o carpa inmuiata si stoarsa bine, mobila nu este in pericol. Pentru siguranta, stergeti apoi toate suprafetele cu o carpa uscata. In apa cu sapun sau detergent de vase se pot pune cateva picaturi de uleiuri esentiale. Cele mai bune rezultate se obtin cu uleiuri de lamaie si menta pentru ca mirosul ramas este unul foarte proaspat.
Se poate folosi si otet. intr-un castron de apa, se dilueaza o lingura de otet cu o jumatate de pahar de apa. Apoi, inmuiti un burete sau carpa intr-un castron si stergeti toate suprafetele mobilei cu compozitia pregatita.
Bicarbonatul de sodiu, un absorbant eficient
Pentru ca este un absorbant foarte bun, bicarbonatul de sodiu poate fi presarat pe scaunele, fotoliile si canapelele care miros urat. Se lasa cateva ore si apoi se aspira. Operatiunea poate fi repetata de mai multe ori.
Tot bicarbonat poate fi pus si in sertarele care au miros, pana cand acesta dispare. Mai puteti folosi cafea sau carbune. Iar pentru mucegai si ciuperci care se dezvolta in porii mobilierului, exista produse chimice speciale de uz casnic.
Slefuirea si ceruirea
Daca nu reusiti sa improspatati mirosul mobilierul, solutia finala ar fi, dupa spalare, slefuirea si ceruirea partilor din lemn. Slefuirea ajuta la indepartarea stratului superficial, impregnat cu mirosurile neplacute. Ceara va bloca in interior mirosurile ramase, va da un aspect placut si un miros proaspat.
Folositi ceara obisnuita pentru mobila sau ceara de albine amestecata cu ulei de in. Incalziti putin ceara inainte de aplicare si amestecati-o cu cateva picaturi de lamaie sau ulei esential de lamaie si/sau menta. Dupa aplicare, lasati cateva ore ca ceara sa intre bine in lemn si sa se intareasca, dupa care lustruiti cu o carpa moale de bumbac.
Surse: revistadinlemn.ro, hgetrid.com
Cititi si: Viata intr-o casa sanatoasa. La ce sa fim atenti
Cititi si: Cum ne protejam casa de coronavirus