Un barbat de 25 de ani din Statele Unite s-a imbolnavit si a doua oara de coronavirus, iar ultima infectie s-a dovedit mai periculoasa decat prima, potrivi medicilor care l-au ingrijit.
Tanarul din Nevada a avut nevoie de spitalizare urgenta, din cauza ca plamanii sai nu mai reuseau sa aduca suficient oxigen in organism, relateaza BBC. El s-a reinfectat si s-a simtit foarte rau, desi nu avea afectiuni cunoscute care sa il faca vulnerabil in fata COVID-19.
Fara imunitate dupa imbolnavire
Cazul americanului confirma temerile multor oameni de stiinta, care au avertizat ca este foarte posibil ca bolnavii de coronavirus sa nu dezvolte imunitate dupa vindecare.
„Concluziile noastre indica faptul ca o infectie anterioara nu protejeaza, neaparat, bolnavul de o infectie viitoare. Posibilitatea reinfectarii ar putea avea implicatii majore asupra modului in care intelegem coronavirusul”, atrage atentia Dr. Mark Pandori, de la Universitatea din Nevada.
Si dr. Pandori mai spune un lucru important, de care trebuie sa tinem seama cu totii: pacientii care s-au recuperat dupa infectarea cu coronavirus trebuie sa se preocupe, in continuare, de igiena mainilor, sa respecte distanta sociala si sa poarte masca.
Coronavirusul afecteaza si inima
Problemele pulmonare sunt dublate, in cazul unor bolnavi, de probleme cardiace. Din ce in ce mai multi pacienti fac stop cardiac si mor. Potrivit datelor venite de la spitalele din China, Italia, statul american Washington si New York, coronavirusul ar infecta si muschiul inimii
Un prim studiu a aratat ca la 20% dintre pacienti apar afectiuni cardiace care duc la deces. Si asta se intampla si in cazul celor care nu au probleme respiratorii.
Noile descoperiri ar putea schimba modul in care medicii ii trateaza pe pacienti in fazele incipiente ale infectiei cu coronavirus. In plus, ar fi necesara si deschiderea unui al doilea front in lupta cu COVID-19. Acest lucru implica o mai mare atentie acordata cardiacilor, noi echipamente medicale si tratamente pentru refacerea muschiului inimiii celor care se vindeca de coronavirus.
Cititi si: Cat timp ramane coronavirusul pe banii murdari