Va vine sa credeti sau nu, dar plantele reactioneaza la fel ca animalele atunci cand sunt stresate. Concluzia apartine cercetatorilor de la Universitatea din Adelaide, Australia, care au demonstrat ca plantele raspund stimulilor externi la fel ca animalele. Ii lasam pe ei sa ne convinga de autenticitatea rezultatelor studiilor care, sustin ei, ar putea revolutiona agricultura.
Desi plantele nu au un sistem nervos, ele reactioneaza la mediul inconjurator prin aceeasi combinatie de stimuli chimici si electrici, la fel ca animalele. Doar ca ele o fac printr-un mecanism specific doar plantelor, bineinteles.
Astfel, expertii de la un centru de excelenta in studii biologice ai universitatii aminte au examinat mostre de grau, vita de vie, orez si orz, descoperind ca toate aceste plante raspund in mod similar la surse de stres precum solul acid, inundatie sau seceta.
Matthew Gilliham, unul din expertii implicati in acest studiu, spune ca plantele folosesc acidul gama-aminobutiric pentru a emite semnale electrice care le pot controla apoi dezvoltarea. „Este o paralela intre animale si plante de existenta careia noi nu stiam. Am stiut tot timpul ca acidul gama-aminobutiric, un neurotransmitator specific animalelor, este produs de plante supuse stresului, precum in situatii de seceta, salinitate, boli sau temperaturi extreme. Dar nu stiam daca acest tip de acid este folosit de plante, la fel ca animalele, pentru a emite apoi semnale electrice care preiau in final controlul dezvoltarii plantei in astfel de situatii de stres”, a declarat el, explicand una din curiozitatile naturii.
Specialistii australieni au explicat ca aceasta descoperire este foarte importanta pentru ca pe viitor, dsecoperind pe deplin modul cum plantele reactioneaza la situatii de stres, rezultatele pot duce la o agricultura mult mai productiva.
„Principalele surse de stres ale culturilor agricole, precum agentii patogeni sau conditiile de mediu neprielnice, duc la pierderi semnificative in productia agricola in toate colturile lumii si apoi la penurii alimentare. Daca vom reusi sa aflam cum plantele folosesc acidul gama-aminobutiric pentru a emite semnale in situatii de stres, atunci vom avea un instrument nou in dezvoltarea unor specii care sa fie mai rezistente la aceste surse de stres”, a explicat si Stephen Tyerman, unul din co-autorii studiului.
Studiul ar putea explica si de ce anumite medicamente utilizate ca sedative si antiepileptice obtinute integral din plante au efect la oameni.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: