Sustenabilitatea și protecția mediului înconjurător încep să fie o preocupare larg răspândită atât în contextul construcției locuințelor, cât și al amenajării lor. Acest interes în creștere se manifestă în numeroase moduri: de la răspândirea soluțiilor de eficiență energetică și la conceptul caselor neutre energetic, la noi direcții în design interior. Soluțiile ecologice sunt foarte variate, atât ca nivel de complexitate, cât și ca investiție, și nu toate pot fi implementate într-o locuință obișnuită. De aceea, ți-am pregătit câteva idei practice, pe care să le poți aplica în cadrul renovării sau construcției casei, pentru o locuință mai prietenoasă cu mediul înconjurător:
Folosește materiale eco
Atunci când alegi materiale pentru locuința ta, alege versiunile care au un impact ecologic cât mai redus. Fie că ai nevoie de materiale pentru podele sau pentru amenajarea personalizată a băii, ar fi ideal să te orientezi către materiale reciclate sau materiale din surse regenerabile. Mai mult, ține cont de faptul că materialele de același tip nu sunt toate egale între ele. Spre exemplu, în cazul lemnului, este preferabil să alegi bambusul în detrimentul altor tipuri de lemn, având în vedere diferențele mari care apar în viteza de creștere.
Decorează după principiile designului biofilic
O abordare care câștigă teren în ultima perioadă în domeniul amenajărilor interioare este designul biofilic. Pe scurt, acesta își propune să conecteze oamenii cu natura. Având un scop atât de larg, este de așteptat că această mișcare a devenit destul de complexă. Câteva direcții simple de implementare a principiilor sale ar fi: adăugarea plantelor, scăderea limitelor dintre interior și exterior, asigurarea calității aerului și a confortului termic și utilizarea materialelor, culorilor și texturilor de inspirație naturală. Astfel, se scade utilizarea în locuințe a materialelor, obiectelor și tehnicilor dăunătoare mediului înconjurător.
Implementarea designului biofilic în locuință poate fi oricât de simplă sau de complexă îți dorești. Acesta poate deveni baza pentru elemente mai neobișnuite, cum ar fi fântânile decorative cu apă curgătoare sau micile sere înconjurate de sticlă, plasate în living. Designul interior biofilic este un subiect fascinant, despre care merită să afli mai multe detalii.
Optează pentru mobilă reciclată
O tendință pozitivă în domeniul amenajărilor interioare este cel al mobilei recondiționate. Piața mobilei reciclate este în creștere, cu beneficii atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru proprietarii de locuințe, care pot opta pentru mobilă cu stil pentru prețuri mai mici. Chiar dacă inițial piesele respective sunt uzate sau demodate, la sfârșitul procesului de recondiționare acestea devin de multe ori impresionante. Este surprinzător cât de mult poate fi transformată o comodă sau o masă de o persoană pricepută.
Optimizează consumul energetic
Nu este o întâmplare că majoritatea discuțiilor despre ecologizarea locuințelor se învârt în jurul consumului energetic. Comisia Europeană estimează că 40% din consumul energetic și 36% din emisiile de dioxid de carbon pot fi atribuite clădirilor. Poate nu îți este la îndemână să realizezi o casă neutră energetic, însă există multe moduri simple de scădere a consumului. În cazul electrocasnicelor, optează doar pentru cele cu cea mai bună clasă de eficiență energetică. Până de curând, aceasta era A+++, însă din 2021 se utilizează o scară uniformă, de la A la G.
În ceea ce privește lumina, maximizeaz-o pe cea naturală, cu ferestre cât mai mari, iar, dacă ai posibilitatea, introducerea unui luminator ar fi ideală. Astfel vei reduce utilizarea luminii artificiale, în cazul căreia este nevoie oricum de becuri și corpuri de iluminare cât mai eficiente. Totodată, asigură-te că locuința ta este cât mai bine izolată, pentru scăderea consumului pentru încălzirea, respectiv răcirea sa.
Cumpără mai puțin
Oricât de mult ne-am orienta către produse mai ecologice, cumpărăturile pentru locuință au o amprentă de carbon și pot duce, în timp, la poluare prin deșeuri. Fie că e vorba de un set de scaune frumoase, dar de care nu ai nevoie de fapt, sau de mici decorațiuni pentru sufragerie, toate cumpărăturile au la un momentat un impact asupra mediului înconjurător. Chiar dacă îl scazi, orientându-te spre mobilă și decorațiuni produse după principii etice, impactul lor asupra mediului nu este niciodată zero. Prin urmare, încearcă pe cât posibil să nu cumperi lucruri în exces pentru casa ta.
Sursă foto: Pexels