Din ce in ce mai multe persoane aleg sa renunte la produsele de origine animala. Fie ca o fac din anumite motive ce tin de sanatate, fie din dragoste pentru animale, tot mai multi oameni reduc considerabil consumul de carne, oua si lactate. Indiferent ca esti vegan sau vegetarian sau ca tii post, am pregatit in articolul de astazi cateva retete de maioneza fara ou, care iti vor permite sa te bucuri de mancarurile tale preferate, folosind ingrediente mai sanatoase. Asadar, fara sa mai lungim vorba, descopera in randurile de mai jos cum se prepara maioneza fara ou.
Maioneza fara ou. Reteta cu lapte de soia
Ai nevoie de 200 ml ulei, 100 ml lapte de soia, trei linguri de zeama de lamaie si sare si piper, dupa gust. Pune toate ingredientele in blender si amesteca. Voila, maioneza este gata! Daca vrei, poti sa adaugai usturoi sau ardei iute, dupa preferinte.
Maioneza fara ou. Reteta cu cartofi
Pentru aceasta varianta iti trebuie 2 cartofi, 100 grame de mustar dulce, 2 linguri de zeama de lamaie, o lingura de unt de cocos si o lingura de ulei de masline. Primul pas este sa cureti cartofii, sa ii tai cubulete si sa ii fierbi foarte bine in apa cu sare. Dupa ce s-au racit, pune-i in blender si adauga restul ingredientelor. Amesteca bine pana obtii consistenta dorita.
Maioneza fara ou. Reteta cu avocado
Pentru aceasta ai nevoie de un avocado, 100 ml de apa rece, o lingura de mustar, doua linguri de suc de lamaie, sare, dupa gust, un praf de piper alb si 200 ml de ulei de masline.
Taie avocado in jumatate si scoate miezul cu o lingura. Pune miezul de avocado, mustarul, sucul de lamaie si sarea in blender, adauga apa si amesteca pana ce obtii o crema fina. Completeaza cu uleiul si amesteca pentru inca 20-30 de secunde. Asezoneaz-o cu un praf de piper alb si bucura-te de o maioneza sanatoasa.
Ce spui de aceste retete de maioneza? Preferi maioneza clasica sau vei incerca una dintre variantele de mai sus? Preferata noastra este, de departe, cea cu avocado. Daca le incerci, nu uita sa ne spui cum ti-au iesit si daca ti-au placut. Spor la gatit!
Foto: pixabay.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: