Pe Calea Serban Voda din Bucuresti, la numarul 33, se afla o casa care a rezistat cu brio cutremurelor, ocupatiilor straine si razboaielor. Cladirea cu patru odai, pridvor cu foisor si beci are elemente de arhitectura care preced stilul neoromanesc al lui Ion Mincu.
Construita pe la 1790, casa i-a apartinut unui om instarit, „un om umblat care putea sa aduca influente din exteriorul Bucurestiului si a tarii, dar si sa valorifice traditia arhitecturala locala”, spune criticul de arta Iozefina Postavaru, pentru b365.ro.
“Aceasta casa, in partea ei veche, dinspre curte, pastreaza imaginea nemodificata a arhitecturii civile din secolul al 18-lea si inceputul secolului al 19-lea, bazata pe traditia satelor de campie si de deal din Tara Romaneasca, cu influentele ei balcanice. Adica, daca stam si comparam cu ce se mai pastreaza in Bucuresti, putem vedea un Hanul lui Manuc inversat. Vedem fatadele, inconjurate de pridvor si de acest foisor inalt -loc de” odihna si de priveala”- si ne inchipuim ca acolo era si o gradina”, adauga istoricul.
Potrivit Iozefinei Postavaru primul proprietar a fost un orasean care pe vremea aceea se numea targovet. „“Nu era neaparat comerciant, dar putea fi comerciant. In zona se stie ca a existat o breasla de zidari si de lucratori in lemn. Veneau din alte parti ale Europei”, explica aceasta.
Se stie proprietarul din anul 1883
Nu stim daca primul proprietar a fost roman, dar in 1883, stapanul casei se numea Stanescu Grigorie. A cerut autorizatie de la Primarie ca sa isi repare fatada spre strada Serban Voda, dar noi stim ca era nevoit sa-si repare fatada, pentru ca se facuse un plan de sistematizare a strazii care continua Planul de sistematizare a Dambovitei, raul facea o cotitura aici, in Piata Unirii. Strada a trebuit sa fie largita, si, prin urmare, proprietarii au fost nevoiti sa-si retraga fatadele. A trebuit sa renunte la pridvorul din fata si sa repare tencuielile dand fatadei aspect modern si colorand-o cu culoarea pietrei.
Se prevedea, de asemenea, să nu fie neacoperite cu tencuială elementele de lemn ale structurii zidurilor. Ele sunt vizibile astăzi pentru că restaurarea din anii 1994-1998 a urmarit și întelegerea modului de construcție al casei. În anul 1994, 90% din acoperiș era distrus, iar 75% din zidărie era compromisă. Era rău, pentru că din anii ’70, după ce a fost folosită 25 de ani de ICRAL pentru diferiți chiriași, casa nu a mai fost folosită deloc. Inainte de nationalizare, ultimul proprietar a fost Aurel Reider Voina.
În 1990 când s-a reînființat Direcția Monumentelor Ansamblurilor și Siturilor Istorice, ceea ce făcea puntea cu anul 1977 când fusese desființată de Ceaușescu, au fost reluate toate politicile de protejare a patrimoniului. Atunci s-a luat hotărârea ca patru imobile fără stăpân, din toată țara, să intre în așa numita Eforie a Monumentelor, în proprietarea Ministerului Culturii, a povestit istoricul de arta. In curand, casa va deveni sediul Centrului National de Informare si Promovare a Patrimoniului Cultural.
