Culturile de legume in sere si solarii se obtin cu investii si cheltuieli mari pentru constructii, asigurarea energiei, pentru materiale si substante chimice si biologice necesare efectuarii de tratamente. Insa in acelasi timp, in aceste spatii se pot crea conditii care stimuleaza dezvoltarea plantelor. Un aspect foarte important pentru productivitatea serelor si solariilor este concentratia de dioxid de carbon. Va prezentam cateva reguli de respectat intr-un solariu pentru intretinerea acestor culturi in conditii optime.
Pentru o cat mai buna productivitate este necesara aplicarea cu strictete a tuturor verigilor tehnologice si introducerea de solutii tehnologice noi precum realizarea de culturi „fara sol”, irigarea prin picurare, fertilizarea cu solutii nutritive (fertirigarea), irigarea cu apa magnetizata, utilizarea de centrale proprii pentru incalzire, combaterea biologica, folosirea suplimentara a dioxidului de carbon, utilizarea luminii artificiale etc.
Reguli de respectat intr-un solariu. Irigare
Irigarea prin picurare este cea mai potrivita metoda de udare in sere si solarii deoarece distributia apei se face automat si este corelata cu norma zilnica de udare, repartizand apa numai in zona radiculara a plantelor.
Aceasta metoda permite si dozarea exactă a cantitatilor de ingrasminte administrate in functie de necesarul plantei.
Reguli de respectat intr-un solariu. Rotatia culturilor
Maximizarea profitului unui solariu se face si prin planificarea unei rotatii eficiente a culturilor, care sa reduca la minim riscul incidentei unor daunatori sau acumularii unor reziduuri. Se vor amplasa legumele consumatoare de azot (salata, spanac, varza) dupa cele care fixeaza azotul (fasolea verde sau mazarea verde), pentru a reduce continutul de nitrati din legume.
Reguli de respectat intr-un solariu. Concentratia de CO2
Refacerea constanta a concentratiei de dioxid de carbon este esentiala pentru buna desfasurare a procesului de fotosinteza. Cea mai la indemana solutie pentru a ridica nivelul de CO2 intr-un solariu familial este construirea si punerea in functiune a unei lazi de compostare in mijloc, odata cu plantarea rasadurilor. Astfel, la finalul sezonului, veti avea si un excelent ingrasamant organic.
Surse: paradisverde.ro, gazetadeagricultura.info
Sursa foto: spatiulconstruit.ro
Daca ti-a placut acest articol, te asteptam sa intri in comunitatea de cititori de pe pagina noastra de Facebook, printr-un Like mai jos: