Desi foarte multi ignora acest aspect, securitatea casei noastre este la fel de importanta precum amenajarea acesteia. Astfel, amenajarea si decorarea locuintei dupa bunul plac sunt importante pentru confortul nostru, in timp ce aspectele ce vizeaza securitatea locuintei sunt importante pentru siguranta noastra, atunci cand suntem acasa, dar mai ales cand plecam in vacanta, fie ea si una de doar cateva zile. Asadar, in randurile de mai jos iti oferim cateva sfaturi utile pentru securitatea casei tale:
Sfaturi utile pentru securitatea casei tale
Incuietori
Incepem cu un lucru banal, dar foarte important: yalele si incuietorile casei. Specialistii ne recomanda sa alegem modele cat mai complexe si mai solide, astfel incat eventualilor hoti sa le fie foarte greu sa le sparga sau sa le deschida. In cazul in care in cea mai mare parte a timpului esti plecat, este indicat sa alegi incuietori inteligente, care pot detecla miscarea si care trimit o alerta pe telefonul tau, in timp real, ori de cate ori este deschisa usa. La fel ca orice sistem de acest fel, incuietorile pot fi controlate de la distanta si, in mod evident, sunt mult mai greu de deschis decat incuietorile obisnuite.
Acces securizat
Chiar daca alegi incuietori complexe pentru usa de la intrare, trebuie sa acorzi importanta si accesului in curte – cu cat accesul in curte se face mai usor, cu atat hotii vor fi mai tentati sa incerce. Pentru a descuraja aceste tentative, specialistii ne recomanda sa optam pentru garduri inalte si sa instalam porti culisante, care se deschid si se inchid doar la comanda. Cu toate acestea, indiferent de cat de bine este pus la punct sistemul pe care l-ai ales, asigura-te ca incui mereu toate usile si ferestrele casei, atunci cand pleci de acasa, fie si pentru doar cateva ore.
Sistem de alarma
O alta modalitate prin care poti sa asiguri securitatea casei tale este sa instalezi un sistem performant de alarma, cu senzori puternici. Astfel, in momentul in care un intrus intra in casa ta, acesta va fi detectat in doar cateva secunde, iar alarma va porni. In prezent, exista foarte multe tipuri de senzori, atat pentru curte, cat si pentru locuinta – tot ce trebuie sa faci este sa il gasesti pe cel potrivit pentru tine si familia ta.
Camere de supraveghere
Nu in ultimul rand, una dintre cele mai bune metode de preventie este instalarea unui sistem de supraveghere video. Acesta va descuraja infractorii si iti va fi de mare folos in eventualitatea unei spargeri – vei avea dovezi si inregistrari video ale faptelor.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe Facebook: