Pe langa aspectul lor modern, usile glisante au avut si rolul practic de a economisi spatiu, indeosebi atunci cand sunt utilizate in incaperi mici, bucatarii sau bai de apartament. Atata timp cat exista un perete, o usa glisanta isi face imediat loc fara sa dea peste cap aranjamentul din respectivul spatiu, ba din contra.
Confectionate din diferite materiale, fiecare etaland acelasi aer distinct, usile glisante sunt in prezent optiuni tot mai des luate in calcul in amenajarea interioarelor, fiind usor de integrat si cu o valoare estetica sporita. Daca am vazut deja cum se construieste o astfel de usa glisanta prin forte proprii, sa aruncam o privire si la cateva modele de usi glisante pentru bucatarie, debara si balcon.
Usi glisante pentru bucatarie, debara si balcon
Pentru bucatarii, usile glisante vin ca o manusa. Pot functiona ca un adevarat si eficient perete despartitor pentru acele bucatarii extinse in balcon, separand locul unde se gateste efectiv de cel unde este servita masa. Spatiul economisit prin instalarea unei astfel de usi poate fi folosit pentru integrarea unor rafturi sau amplasarea unui dulap. In general, pentru bucatarie sunt recomandate usile din sticla, transparenta sau mata, pentru a permite luminii sa circule intr-un spatiu in care discretia nu este neaparat necesara.
Usile glisante din lemn
Pe langa usile din sticla moderne, pentru bucatarie si debara puteti opta si pentru usi glisante din lemn, de preferat lemn refolosit. Este mereu o optiune la indemana si, cu putina indrumare, le puteti lesne instala pentru un decor original, cu iz rustic. Puteti, de asemenea, delimita spatiile de depozitare construite in bucatarie, precum cele integrate in mobilier sau in perete, cu ajutorul usilor glisante, astfel incat sa le ascundeti vederii.
Usi glisante pentru balcon
Pe balcon, usile glisante trebuie sa fie musai din sticla transparenta, pentru a va bucura de un spatiu interior deschis de valul de lumina din exterior. Usile pot veni in diferite modele, moderne sau clasice, unora putandu-le sa le atasati si obloane din lemn daca vreti sa va puneti la adapost de un soare prea arazator.
Mai mult, ele sunt si o optiune potrivita contextului, fara riscul de a se tranti din cauza curentului atunci cand aerisiti sau va bucurati de o dimineata insorita care sa va umple si intreaga casa de energie. Sunt, in egala masura, accesorii sigure pentru copii, cu risc redus de accidentare, in comparatie cu usile clasice.
Surse: Houzz.com, Pinterest.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: