Este o idee excelenta să reamenajezi ori de câte ori simţi că îţi doreşti mai mult confort sau un design mai plăcut pentru interiorul casei tale. Nu trebuie să începi lucrări complicate de renovări ori de câte ori vrei să dai un update casei tale, dimpotrivă. Există o mulţime de proiecte de reamenajare pe care le poţi face chiar pe cont propriu, fără să spargi puşculiţa.
Iată 8 idei accesibile şi moderne pentru reamenajarea casei sau apartamentului tău:
Autocolant pentru mobila
Autocolantul te va ajuta să dai un refresh pieselor de mobilier vechi sau celor de care te-ai plictisit, fără să fie necesare investiţii prea mari. Ai nevoie doar de autocolant special pentru mobilă, pe care-l găseşti online sau în magazinele de bricolaj. Cu un strop de răbdare, îl poţi folosi pentru a da un suflu nou mai multor tipuri de mobilier, de la mese la birouri sau comode.
Tapet
O alegere ideală dacă vrei să schimbi finisajele pereţilor, fie pe cont propriu, fie cu ajutorul unui meşter, tapetul se aplică uşor şi vine într-o mulţime de variante. Vei găsi tapet în culori uni, chiar şi alb, bleu, crem sau gri, dar şi modele ce se aseamănă cu vopseaua decorativă. Într-o singură zi poţi aplica tapetul într-o cameră sau chiar două, în funcţie de dimensiunea încăperilor.
Un perete sau o zonă accent
Un perete accent are o culoare sau un design diferit de al celorlati şi este o super idee dacă vrei să reamenajezi uşor. Poţi să optezi pentru un perete cu tapet 3D, un perete cu vopsea decorativă sau chiar un perete plin de piese de artă şi fotografii. Poţi realiza un astfel de proiect şi pe cont propriu, fie în dormitor, fie în living său birou.
Altă ordine a mobilierului
Renovarea sau reamenajarea nu trebuie neapărat să implice şantiere şi lucrări complicate. Dă un suflu nou încăperilor într-un mod simplu, prin rearanjarea pieselor de mobilier. Mută patul şi noptierele sau chiar canapeaua şi televizorul din living. Rearanjarea mobilierului poate transforma complet o cameră şi se poate realiza într-o zi sau două.
Soluţii noi pentru încălzire sau răcire
Din nou, dacă vrei o casă mai modernă, asta nu înseamnă că trebuie neapărat să faci investiţii majore. Poţi să modernizezi sistemul de încălzire şi fără lucrări complicate. Pentru răcirea casei, poţi să instalezi un aparat de aer condiţionat sau un răcitor, în funcţie de buget şi nevoi. Spre exemplu, cu un buget de 500-1000 de lei poţi instala una sau două aeroterme de perete, care au un design foarte cool.
De asemenea, poţi să investeşti şi într-un umidificator de cameră. Umidificatoarele de cameră sunt o soluţie excelentă pentru încăperile unde aerul este prea uscat. Poţi aşeza un umidificator de cameră în living, balcon, dormitor sau chiar pe hol. Dacă vrei un aparat cu funcţii de ultima generaţie, alege un umidificator Philips.
Retapitarea canapelei
Canapeaua veche poate să devină din nou cool, dacă alegi s-o retapitezi. O mulţime de firme specializate sau croitori te pot ajuta cu un astfel de proiect. Ai de ales dintr-o mulţime de stofe şi variante, astfel încât vechea canapea să arate chiar mai bine decât una nouă.
Nu doar canapelele se pot retapita, ci şi păturile, fotoliile sau scaunele. Această soluţie este excelentă dacă nu vrei să cheltui prea mulţi bani şi să petreci ore în şir prin magazine, în căutarea unor piese de mobilier noi.
Mai multe accesorii
Reamenajarea poate începe cu accesorii noi pentru casa, care să îţi sporească confortul şi să schimbe atmosfera. În ziua de azi, ai o mulţime de accesorii din care să alegi, de la covoare şi până la draperii, paturi pufoase sau taburete.
Accesoriile nu trebuie să fie neapărat decoraţiuni, ci pot fi şi aparate care-ţi fac viaţa mai uşoară, precum umidificatorul de cameră, boxele sau termostatul smart. Alege în funcţie de buget, dar şi de designul pe care ţi-l doreşti acasă.
Vopseşte faianţă
Faianţa poate să arate din nou că nouă, fără să fie nevoie s-o schimbi. Vopseaua pentru faianţă se aplică uşor şi îţi permite să transformi complet bucătăria sau baia. Un astfel de proiect se poate realiza pe cont propriu şi durează de obicei o zi sau două, în funcţie de câte plăci de faianţă ai de vopsit.
Pentru a vopsi faianţă cât mai uşor, alege şi o pensulă potrivită. Dacă nu ai idee de ce accesorii ai nevoie, cere sfatul unui consultant din magazinele din bricolaj sau unui meşter priceput.
Reamenajările se pot face pas cu pas, indiferent de bugetul de care dispui. Inspiră-te din ideile de mai sus pentru a da un refresh locuinţei tale. Te vei bucura de o atmosferă mai plăcută, dar şi de mai mult confort atunci când investeşti smart în casă, fie că este vorba despre proiecte mici, fie că este vorba despre proiecte mai mari.