V-ati dorit mereu sa va ocupati de o livada si aveti terenul potrivit si banii de investit, dar nu stiti ce pomi ar fi cel mai nimerit sa cultivati. Unii rodesc mai repede, altii sunt mai rezistenti, iar unele fructe sunt mai cautate decat altele. Iata care ar fi cele mai profitabile livezi din toate aceste puncte de vedere.
Ciresii si visinii
Printre cei mai profitabili pomi fructiferi la noi in tară se afla visinii si ciresii, deoarece sunt destul de putine livezi care cultiva in mod industrial asa ceva. In plus, daca veti culvita in regim bio, lucru care nu este atat de complicat, ati putea chiar sa ridicati profitul cu mult.
Partea proasta la acesti pomi fructiferi este faptul ca profitul vine abia dupa 4 ani de zile.
Cele mai profitabile livezi. De nuc, alun sau migdal
Nucii sunt printre cei mai profitabili pomi fructiferi, insa au nevoie de 4-6 ani pentru a da primul rod. Este un pom rezistent, cu o durata de viata de 85 – 100 de ani, iar o plantatie de nuci poate fi realizata si accesand fonduri europene.
Cererea de miez de nuca este mult mai mare decat oferta, iar in Romania exista insa doar 2.000 de hectare de livezi cu nuci, in comparatie cu peste 50.000 de hectare de meri.
De la nuc se valorifica totul: fructele (nucile ca atare, uleiul de nuca – 50 lei/kg de ulei presat la rece), lemnul de calitate superioara, cojile si frunzele. De pe un hectar pot fi recoltate 4 tone de nuci, din care se obtin 1,2 tone miez de nuca.
Miezul fructului de alun este de asemenea un aliment extrem de valoros, mai putin cautat decat cel de nuca, dar mai scump.
O plantatie de alun poate fi exploatata timp de 40 de ani. La varsta de 4-5 ani, productia de alune/planta este de 2,5-3 kg, la varsta de 6-7 ani productia de alune/planta este de 7-8kg. La 10 ani productia de alune poate ajunge de la 20-30kg/planta, in conditii optime de cultura.
Pe langa productia de alune, intr-o plantatie de alun puteti dezvolta si o productie de trufe.
Migdalul este cultivat si apreciat pentru fructele sale cu o ridicata valoare alimentara, si nu numai.
Migdalele se consuma in stare proaspata sau prelucrata: prajituri, bomboane, dulceturi (ca fruct verde).
Industria farmaceutica si cosmetica utilizeaza uleiul extras din migdale pentru prepararea unor esente, parfumuri, creme, sapunuri etc.
Endocarpul migdalelor este utilizat pentru fabricarea carbunelui activ necesar in absorbtia unor substante toxice, colorarea coniacurilor si a unor vinuri speciale carora le imprima si o aroma specifica.
Lemnul de migdal prezinta o nuanta roscata, densitate mare si luciu atragator – insusiri valorificate in confectionarea unor obiecte de arta.
„Turtele” rezultate dupa extragerea uleiului din migdalele dulci pot fi utilizate pentru pregatirea halvalei sau furajarea animalelor. Din calcinarea invelisului verde al fructelor rezulta un continut de peste 40% potasiu.
Cele mai profitabile livezi. De mar, gutui si prun
Merii, prunii si gutuii sunt si ei printre cei mai profitabili pomi fructiferi, insa ei cresc suficient de bine doar in zonele deluroase, asa ca trebuie acordata multa atentie alegerilor pe care le faceti.
Marul este printre cele mai consumate fructe la noi in tara, iar sucul de mere bio a inceput sa fie si el la mare cautare.
Tuica de pruna ramane preferata romanilor, iar magiunul va ramane un produs traditional apreciat si va fi din ce in ce mai popularizat.
Surse: click.ro, afacerilacheie.net
Sursa foto: paradisverde.ro
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: