Mulți dintre noi visăm la băi spațioase, cu căzi mari și în care încap lejer celelalte obiecte sanitare și dulapuri. Însă trebuie să ne adaptăm și la multiplele situații în care băile noastre sunt mici, cum este cazul mai ales pentru cele din apartamentele vechi, din blocurile construite înainte de 1990. Vestea bună este că dacă aplici câteva trucuri, baia ta va fi foarte bine organizată și încăpătoare.
Trebuie să iei câteva decizii încă de la montarea gresiei și faianței. În primul rând nu pune plăci mari, pentru că, vizual, se creează impresia că spațiul se micșorează. De asemenea, e importantă și culoarea. Alege culori neutre precum alb, crem sau nuanțe de gri deschis.
Și iluminatul joacă un rol important. Pune corpuri de iluminat atât sus, pe tavan, cât și la oglindă. Alege surse de iluminat cu led.
Evident, trebuie să facem și câteva compromisuri. De exemplu, ar trebui să nu iei în calcul montarea unor căzi mari, înalte și late, pentru că acestea, cu siguranță, îți vor ocupa cam jumătate din baie. Aceeași regulă este valabilă și atunci când alegi mobilierul.
Nu exagera cu mobila!
Așadar, orientează-te către o cabină de duș sau către o cadă mai mică. De asemenea, fii atent și alegerea lavoarului. Ar fi de preferat să fie unul suspendat, iar sub să poți pune un mic dulăpior. Tot suspendat poți pune și vasul de toaletă, iar dacă ai vrea și un bideu, poți monta un colac special în sensul acesta peste WC.
În ceea ce privește mobila, dacă nu găsești ceva care să se potrivească în comerț, fă-ți ceva pe comandă. Însă nu exagera foarte mult cu mobila, astfel încât să nu fie o baie îngrămădită.
De asemenea, foarte important, atunci când faci proiectul, dacă ai loc lângă baie pentru mașina de spălat electrolux, vorbește cu instalatorul să-ți monteze scurgerea și alimentarea cu apă, ca să nu faci alte lucrări după. Dacă nu ai loc, o poți pune în bucătărie.
Înainte să te apuci de lucrări și să iei legătura cu meseriașii caută variante de cabine de duș, căzi, obiecte sanitare și mobilier care să se potrivească cu ce idei amenajare baie aveți voi.