E vremea salatei de rosii cu branza, sanatoasa si gustoasa, iar medicul nutritionist Mihaela Bilic spune ca o felie de paine nu face decat bine la silueta. Este o mancare sanatoasa, cu conditia sa fim atenti la cata branza si cat ulei punem.
Portia zilnica de ulei ar trebui sa fie de doar doua linguri, in timp ce portia zilnica de telemea ar trebui sa fie intre 70 si 100 de grame.
„Branza o putem manca cu usurinta, nu are niciun strop de fibre, nu ne satura si daca nu punem langa ea niste legume si un strop de paine, e grav pentru silueta sa ne saturam cu branza. Painea are glucidele, amidonul, iar branza are proteine si grasimi. Punandu-le impreuna avem o masa completa si, daca punem si rosia, cu vitamine si minerale, este exemplul perfect de farfurie echilibrata, avem toate grupele de nutrienti”, a explicat medicul, la Digi24.
Mihaela Bilic insista asupra faptului ca branza ingrasa mai mult ca painea. „Nu putem spune ca painea ingrasa, atata vreme cat painea are 250 de calorii pe suta de grame, maximum, iar branza poate sa ajunga pana la 300. La 100 de grame de branza volumul este mic, ne poate pacali. In schimb, la 100 de grame de paine putem avea chiar o bagheta. Daca nu le punem impreuna, sa ne saturam un pic mai repede, riscam sa mancam tot calupul de branza”, a mai spus medicul nutritionist.
Rosiile uscate, tot mai apreciate
Rosiile uscate si marinate sunt o delicatesa italiana tot mai apreciata si pe mesele romanilor. Tinute la borcan si puse in diverse preparate la gramaj foarte mic, va vor oferi o explozie de gust. Si nu este greu sa le preparati in casa si sa le conservati peste iarna.
Se taie rosiile in felii groase de aproximativ 1 cm. Rosiile cherry se taie pe jumatate. Se asaza pe un gratar deasupra unei tavi sau direct intr-o tava. Peste ele se poate presara putina sare si patrunjel maruntit. Se baga la cuptor. In cuptorul electric se tin 8 – 10 ore, la o temperatura de 50 – 70 de grade, in cel pe gaz, 4 – 6 ore.Uscarea rosiilor se poate face si la soare, caz in care dureaza 4 – 6 zile. Puteti si combina cele doua metode, lasandu-le initial la soare si bagandu-le apoi la cuptor sa se termine de facut.
Rosiile uscate si tinute in ulei pot fi apoi consumate cu branza sau doar cu paine, dar si adaugate in diverse preparate reci si calde, precum: tot felul de salate, humus, pasta de avocado si alte pateuri vegetale, orez, paste, supe crema, la dovlecei si ardei umpluti etc. Mai multe detalii, intr-un articol anterior de pe site-ul nostru.