Spuneam intr-un articol precedent ca sarea are peste 14.000 de utilizari, altele decat cele pe care le stim noi din bucatarie unde, in buna masura, o folosim ca ingredient la gatit. Dar sarea nu isi arata adevaratul potential doar in bucate, ci si in numeroase alte situatii asupra carora vom reveni partial si astazi. Iata deci alte cateva utilizari neobisnuite ale sarii care cu siguranta va vor ajuta cand va fi cazul.
Stiati ca, daca adaugati un varf de cutit de sare albusurilor de oua pe care urmeaza sa le bateti, frisca va iesi mult mai buna si mai consistenta? Sau ca acelasi varf de cutit de sare adaugat laptelului il mentine proaspat pentru mai multa vreme? Mergeti pe mana celor care au incercat deja.
Daca ati primit un pui de tara si vreti sa scapati de toate tuleiele ramase pe el, atunci frecati-l cu sare si misiunea va va fi mult mai usoara apoi. Stim cu totii din experienta ca nu e tocmai activitatea dupa care ne dam in vant.
Produsele din alama sau cupru isi recapata stralucirea de altadata daca sunt frecate cu un amestec de parti egale de sare, faina si otet. Aplicati acest amestec cu o carpa moale, frecati usor apoi clatiti cu apa calda cu putin sapun lichid in ea.
Daca ati scapat putin vin rosu pe covor, atunci puneti-va increderea in vechea zicala „cui pe cui se scoate”. Turnati imediat putin vin alb peste pata rosie cat este inca umeda pentru a o dilua. Curatati apoi locul cu un burete si apa rece. Presarati apoi sare peste ce a ramas din pata si lasati sa actioneze timp de 10 minute. La final aspirati sarea si covorul va arata ca nou.
O tigaie plina de grasime se va spala mult mai usor daca inainte de a o da pe mana buretelui si a detergentului de vase presarati sare in ea si apoi o stergeti cu servetele de hartie. Canile patate de cafea sau ceai vor fi ca noi daca le frecati cu sare, fie cu buretele, fie cu degetele. Aceeasi reteta functioneaza si pentru argintarie. Presarati sare in interiorul cuptorului cu microunde imediat dupa ce l-ati folosit, cat este cald inca, pentru a scapa de mirosurile specifice. Lasati sa actioneze si apoi inlaturati sarea cu o perie.
Faceti o saramura concentrata intr-un recipient si apoi turnati-o in chiuveta de a bucatarie. Solutia va elimina toate mirosurile neplacute, inlaturand si depozitele de grasime acumulate pe instalatie.
Surse: Seasalt.com, Rd.com
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe: